În emisiunea „180 de minute” a postului Radio Kossuth Budapesta, prim-ministrul Viktor Orbán a numit afirmaţiile senatorului republican american John McCain ca fiind extremiste. Potrivit prim-ministrului ungar, expresiile sinistre îl caracterizează pe cel care le rosteşte. Orbán a precizat totodată că, potrivit opiniei sale, este periclitată şi independenţa naţională a Ungariei. Cu prilejul votului organizat marţi în legătură cu numirea noului ambasador al SUA la Budapesta, senatorul american de Arizona, John McCain, l-a numit pe candidat ca fiind „total inadecvat” pentru postul de ambasador în Ungaria, care „este o ţară foarte importantă, unde se întâmplă lucruri rele”. John McCain a precizat: „nu sunt împotriva numirilor pe criterii politice, întrucât ştiu cum se joacă acest joc, însă asta este situaţia: o naţiune a ajuns în pragul să-şi cedeze suveranitatea unui dictator neofascist, care se bagă în pat alături de Vladimir Putin, iar noi îl trimitem pe producătorul telenovelei „Bogaţi şi frumoşi” ca ambasador”.
(MTI – 5 decembrie)