Curtea Constituţională a Republicii Moldova va examina luni o sesizare privind neutralitatea ţării, depusă de parlamentari liberali care şi-ar dori aderarea la NATO, transmite Unimedia. Potrivit articolului 11 din Constituţie, Republica Moldova este neutră şi nu admite prezenţa forţelor unei ţări străine pe teritoriul său. Autorii sesizării, între care liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, au întrebat Curtea dacă prevederile articolului 11 nu sunt nule, dat fiind faptul că în momentul adoptării Constituţiei, pe teritoriul Republicii Moldova se aflau forţe ale Federaţiei Ruse, acestea fiind staţionate şi în prezent în Transnistria. Totodată, liberalii doresc să afle dacă ar fi permisă derogarea de la articolul 11 în cazul în care este ameninţată integritatea teritorială a Republicii Moldova.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 decembrie