Prima fotografie din spaţiu a Pământului datează din 24 octombrie 1946, la puţin timp după cel De-al Doilea Război Mondial. Se întâmpla cu mulţi ani înainte ca satelitul Sputnik să deschidă era spaţială. Camerele care au prelevat imaginea au fost montate pe rachete care au ajuns undeva deasupra atmosferei terestre. Imaginea nu putea oferi prea multe detalii, dar era o realizare.
În urmă cu 42 de ani însă, la 7 decembrie 1972, echipajul misiunii Apollo 17, aflat în călătorie spre Lună, a făcut prima fotografie a Terrei în care aceasta era iluminată complet de Soare. Pentru că de la distanţa de aproximativ 45.000 de kilometri Pământul avea dimensiunile şi aspectul unei mărgele, astronauţii l-au numit „Mărgeaua albastră”. Fotografia a devenit cea mai distribuită şi cea mai vizionată imagine a tuturor timpurilor.
Imaginea era valoroasă şi pentru faptul că reuşea să surprindă Terra complet iluminată, astronauţii având Soarele în spate atunci când au făcut-o: la 5 ore şi 6 minute de la lansarea misiunii Apollo, atunci când naveta părăsea orbita terestră şi-şi începea traiectoria spre Lună. În momentul lansării, în Africa era zi, iar pentru că solstiţiul de iarnă era aproape, Antartica era şi ea iluminată.
În fotografie poate fi observat un ciclon din Oceanul Indian, care produsese inundaţii şi vânturi devastatoare cu două zile înainte în statul indian Tamil Nandu. Iniţial, fotografia era orientată cu Polul Sud deasupra, iar continentul african apărea în dreapta, dar a fost publicată invers pentru a se conforma percepţiei tradiţionale asupra Terrei.
Numele de Mărgeaua albastră fost folosit de NASA şi în 2001, atunci când a realizat o variantă mult îmbunătăţită, creată cu ajutorul imaginilor luate de sateliţi.
Mărgeaua neagră
Pe 25 ianuarie 2012, NASA a publicat o nouă fotografie a Pământului complet iluminat, de data aceasta cu emisfera vestică, care a adunat peste 3 milioane de vizualizări pe Flickr.
Surpriza avea să vină însă la sfârşitul anului. Pe 5 decembrie 2012, NASA a publicat o fotografie numită „Mărgeaua neagră”, în care Terra era surprinsă pe timp de noapte, realizată prin lipirea imaginilor satelitare. Satelitul Suomi NPP a surprins aceste imagini în perioada aprilie-octombrie 2012, cu ajutorul unei tehnici prin infraroşu care reuşea să elimine nebulozitatea atmosferică. La compilarea fotografiei au fost eliminate sursele de lumină suplimentare (aurorele boreale sau incendiile, de exemplu) şi a fost păstrată doar lumina oraşelor pe timp de noapte.
Oamenii de ştiinţă şi demografii au folosit această distribuţie a luminilor electrice pentru a analiza activitatea economică, populaţia, suprafeţele urbane construite, iar companiile de electricitate au considerat-o un instrument util pentru detectarea penelor de curent.
Bianca Ioniţă