Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost reţinut pentru 24 de ore, după mai multe ore de audieri pentru luare de mită. În acelaşi dosar a fost reţinut pentru complicitate şi Florin Colgiu, finul acestuia şi preşedintele Organizaţiei de tineret a PNL Buzău. Cei doi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău a fost prins în flagrant în timp ce primea mită de la un om de afaceri, în schimbul atribuirii unor contracte. Cristinel Bîgiu are 47 de ani şi conduce Consiliul Judeţean Buzău din iunie 2012. El a ocupat mai multe funcţii de conducere la nivelul organizaţiei locale a PNL Buzău, iar din toamna acestui an a trecut la PSD. De altfel, aproape jumătate dintre şefii de consilii judeţene au probleme cu legea.
Şeful Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, este cel mai recent nume pe lista şefilor de judeţ care au probleme cu legea, după ce, în urmă cu două zile, instanţa a decis cercetarea sub control judiciar a preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, suspectat de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă. Printre cele mai cunoscute cazuri care au ajuns în faţa magistraţilor se află preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Ioan Duicu, al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, cel al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, sau Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila. Lista continuă cu Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, care este judecat de aproape 10 ani, într-un dosar de corupţie.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 decembrie