Continuă negocierile dintre reprezentanţii guvernului, ai FMI şi cei ai Comisiei Europene

La Bucureşti continuă, şi astăzi, negocierile dintre reprezentanţii guvernului şi cei ai creditorilor internaţionali. Principala problemă este tot nivelul deficitului bugetar al României pentru anul viitor, asupra căruia discuţiile par să se fi împotmolit de câteva zile. FMI şi Comisia Europeană vor ca acesta să fie de 0,9% în timp ce guvernul nu vrea să coboare sub 1,4. Premierul Victor Ponta a explicat de mai multe ori că solicitarea forurilor internaţionale este inacceptabilă, pentru că ar însemna reducerea sumelor alocate pentru investiţii sau sănătate. În plus, România trebuie să aloce fonduri pentru apărare şi pentru cofinanţarea proiectelor europene, pe care, potrivit premierului, creditorii internaţionali le-au acceptat de principiu.

Deşi nivelul deficitului creează divergenţe şi a adus într-un punct critic discuţiile cu creditorii internaţionali aflaţi la Bucureşti, premierul Victor Ponta a precizat că guvernul nu va accepta un deficit bugetar mai mic, pentru că ar însemna reducerea sumelor alocate pentru investiţii sau sănătate. Mai mult, şeful executivului a dat asigurări că nu se vor majora taxe sau impozite şi nu se va renunţa la măsuri deja anunţate, precum indexarea pensiilor sau a alocaţiilor pentru copii.
Delegaţia creditorilor internaţionali se va afla la Bucureşti până miercuri, 10 decembrie, când este programată şi şedinţa de guvern în care se va adopta bugetul pentru 2015.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 decembrie