În direct în FM, dar şi audio-video pe site-ul www.romania-muzical.ro, în 9 şi 11 decembrie, emisiunea Interviurile Radio România Muzical îi are invitaţi pe doi dintre cei mai cunoscuţi dirijori români ai momentului: Tiberiu Soare, dirijorul şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio, şi Voicu Enăchescu, dirijorul Corului de Cameră Preludiu .
Marţi, 9 decembrie, de la ora 19:30 , Tiberiu Soare va vorbi atât despre proiectele sale dirijorale recente, cât şi despre activitatea din cadrul Fundaţiei Calea Victoriei, unde susţine în prezent o nouă serie de conferinţe despre istoria muzicii. În studioul Radio România Muzical va fi prezentă şi Sandra Ecobescu, preşedintele Fundaţiei Calea Victoriei , cu amănunte despre volumul Pentru ce mergem la operă? semnat de Tiberiu Soare şi apărut la editura fundaţiei. Dialogul va fi moderat de Cristina Comandaşu, redactor şef Radio România Muzical.
Joi, 11 decembrie, de la ora 19:00 , invitatul lui Liviu Peţu va fi Voicu Enăchescu, dirijorul care, de 40 ani, conduce destinele Corului de Cameră Preludiu, unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate ansambluri corale din România. Subiectul discuţiei va fi prezenţa Corului de Cameră Preludiu şi a dirijorului Voicu Enăchescu pe scena Sălii Radio în concertul de Crăciun programat în 16 decembrie, organizat de Radio România Muzical. Este un concert cu semnificaţii speciale: milioane de europeni îl vor putea asculta, pentru că este inclus în proiectul de Crăciun al Uniunii Europene de Radio. Majoritatea radiodifuziunilor publice europene vor difuza acest proiect însumând 12 concerte, în 21 decembrie. Dialogul va fi cu atât mai interesant, cu cât moderatorul, Liviu Peţu, binecunoscut realizator Radio România Muzical, este, de peste 15 ani, şi membru al Corului Preludiu. Iar emisiunea rezervă şi o serie de surprize, deci merită să fie urmărită…
Înregistrarea video a celor două emisiuni va fi ulterior postată pe site-ul www.romania-muzical.ro şi pe contul Youtube al Radio România Muzical.