Pentru a anticipa sezonul 2015 al Institutului Francez din România (IFR), dedicat schimbării climatice și problemelor de mediu, IFR a organizat un concurs și o expoziție de afișe.
Expoziția a avut loc între 20 noiembrie și 4 decembrie la Institutul Francez din București și a reunit creații ale studenților români din facultățile de arte plastice, grafică și design, oferindu-le o platformă unde își pot exprima talentul.
La ceremonia de premiere, ce a avut loc vineri, 5 decembrie , a fost ales câștigătorul Premiului Publicului în persoana lui Paula Ștefania Pârvulescu, iar Premiul Juriului i-a revenit lui Ștefan Georgescu. Acest premiu din urmă constă dintr-o bursă de 500 de euro și a fost conferit câștigătorului de către un juriu format din d na Johanna Fournier , artist din Franța, dna Irina Neatu, grafician și co-fondator al societății Concept Machine și dl Daniel Constantinescu, artist și fotograf.
Acest concurs este parte a unui program special al Institutului Francez din România dedicat mediului în cadrul conferinței PARIS CLIMAT 2015.