8 decembrie
- Astăzi este marcată Ziua Constituţiei României
- Şedinţa Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO – ora 13:00, la Sala de şedinţe a Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, cam. 3040
- La Atena, Parlamentul elen organizează cea de-a 44-a Sesiune Plenară a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) cu tema „Regiunea OCEMN ca parte integrantă a cooperării globale” (8 – 9 dec.). La eveniment participă deputații Vlad Nistor, şeful delegației Parlamentului României la APCEMN și vicepreședinte APCEMN, Lucian Bode, Ioan Vulpescu și Daniel-Stamate Budurescu, membri ai delegației
- Şedinţe al comisiilor permanente ale Senatului:
– ora 12:00 – şedinţa comună a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări cu Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 5001, etaj 5
– ora 12:30 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – Palatul Parlamentului, Senat, corp A1, etajul 7, sala 7029
– ora 13:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi
– ora 15:00 – Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului
- Şedinţa Biroului Permanent al Senatului – ora 14:00
- Lucrări în grupurile parlamentare ale Senatului – ora 15:00
- Şedinţa în plen a Senatului – ora 16:00
- Şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor – ora 14:00
- Lucrări în cadrul grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor – ora 15:00
- Şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor – ora 16:00
- Deputatul Florica Cherecheş, şi psihoterapeutul Roxana Puiu, de la Asociaţia PRO VITA filiala Bucureşti, participă la lansarea cărţii „Avortul, ultima exploatare a femeii”, de Brian E. Fisher – ora 19:00, la Librăria Bizantină din Bucureşti, Str. Bibescu Vodă nr. 20
- Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană organizează o conferinţă internaţională cu tema „Serviciile mobile – o industrie emergentă cu oportunităţi pentru noi locuri de muncă în România”, la care participă ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, Florin Jianu – ora 9:00, la Hotel Marriott
- Asociația Europuls organizează dezbaterea cu tema „Cum construim Europa cetățenilor ? Un dialog cu Dacian Cioloș, fost comisar european”, la care mai participă Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, și Eduard-George Pascu, arhitect, participant la proiectului „Orizont EU” – ora 16:00, la Spațiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31. Dezbaterea va fi moderată de Ovidiu Nahoi
- Reuniunea Biroului Permanent Naţional al PSD – ora 11:00, la sediul central al PSD, Şos. Kiseleff nr. 10
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen al apelului în procesul în care fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, este acuzată de fapte de corupţie
- Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă un nou termen în dosarul „Privatizărilor strategice”, în care foștii miniştri Codruț Șereș și Zsolt Nagy sunt acuzați de trădare
- Curtea de Apel Bucureşti judecă un nou termen în dosarul în care judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu de la Tribunalul Bucureşti sunt acuzate de trafic de influenţă şi luare de mită, pentru a pune în libertate inculpaţi acuzaţi de trafic de droguri, trafic de persoane şi corupţie
- Tribunalul Bucureşti judecă un nou termen în dosarul în care fostul deputat PDL Alin Trăşculescu este acuzat de trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnatură privată, instigare la spălare a banilor, delapidare şi uz de fals
- Grupul de Presă MediaUno şi Comisia de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, în parteneriat cu Federaţia Patronală ACUE, Centrul Român al Energiei şi Adrem Automation, organizează dezbaterea cu tema „Legea privind energia termică în cogenerare şi implicaţiile asupra preţului căldurii” – ora 10:00, la Hotel Parliament Bucureşti, etaj 5
- Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă de aur ce va avea ca temă “Istoria aurului – Monede de aur bătute la Histria”
- La Miercurea Ciuc are loc o conferinţă de presă organizată de Instituţia Prefectului – Judeţul Harghita – ora 11:00
- Centrul de Studii în Istorie Contemporană organizează dezbaterea „Decembrie ’89. Adevăruri, controverse, manipulări” – ora 18:00, la Hotel Intercontinental, Sala Rapsodia
- Asociaţia Studenţilor la Istorie „Dacia”, din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, organizează o licitaţie cu obiecte care au aparţinut unor personalităţi culturale şi sportive – ora 19:00, la Merci Charity Boutique, Str. Smârdan nr. 13. Sumele obţinute în urma licitaţiei vor fi donate Centrului de plasament „Sfântul Nicolae”
- Centrul de Drepturile Omului și Migrație al Universităţii Româno-Americane organizează masa rotundă “Principiul statului de drept: Rechtsstaat comparat cu Rule of Law“, invitat fiind Thorsten Geissler, director al Programului Statul de Drept pentru Sud-Estul Europei, Fundația Konrad-Adenauer – ora 10:30, în Sala Senatului
- Conferința ”Equal Design – Arhitectura pentru toți” – ora 10:00, în Sala de Consiliu a
Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” București, etaj 1
- Spectacolele de teatru radiofonic „Dureroasa neutralitate” şi „Vara Marelui Război”, dedicate împlinirii a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, sunt audiate, în avanpremieră – ora 11:00, la clubul de la Hotelul Ramada Majestic
- Lansarea volumului „Seniorul Corneliu Coposu” – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Vor vorbi: Rodica Coposu, Cristian Fulger, Tudor Călin Zarojanu, Bogdan Murgescu, moderator Cătălin Strat
- Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti prezintă a şaptea secvenţă a programului Serile de poezie şi jazz ale MNLR „POEZIE. LA COMEDIE!” – ora 18:00, în Sala Studio a Teatrului de Comedie din Bucureşti, Str. Sf. Dumitru nr. 2. Susţin recitaluri publice patru dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani: Bogdan Ghiu, Augustin Ioan, Doru Mareş şi Bogdan O. Popescu. Amfitrionii serilor sunt poetul Dan Mircea Cipariu şi muzicianul Mircea Tiberian
- Gala şi concursul din cadrul proiectului „5 licee – 5 teatre”, aflat anul acesta la ediţia a 4-a – ora 17:00, la Teatrul Mic
- A II-a ediţie a Conferinței de Crăciun „From Here to Eternity” („De aici spre eternitate”), prezentată de profesorul Joseph Silk, membru al Royal Society, eveniment organizat de Institutul de Fizică Atomică, Filarmonica „George Enescu”, Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” și Clubul Rotary București – Curtea Veche, cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii, al British Council și al Ministerului Educației Naționale – ora 18:30, la Ateneul Român
- Duetul croato-sloven de violonceniști „Cellos”, compus din Luka Šulić şi Stjepan Hauser, va concerta pentru prima oară în România – ora 20:00, la Sala Palatului
- Galeria GOLDART Ghildush organizează licitaţia unei noi colecţii de artă modernă şi postmodernă – obiecte reunite în licitaţia 135 a Casei Goldart Ghilduş – ora 19:00, în Intrarea I.L. Caragiale nr. 1
- La Cluj-Napoca are loc un „Concert de colinde şi «corinzi» din Ardeal”, susţinut de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, alături de grupuri de colindători, eveniment organizat de Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), împreună cu Consiliul Studenților din UBB și cu Organizația Studenților din UBB – ora 19:00, la Auditorium Maximum. La eveniment va fi prezent şi prof. univ. dr. Ion Cuceu, fostul director al Arhivei de Folclor a Academiei Române, care va avea un dialog cu Răzvan Roşu pe temele de actualitate în ceea ce priveşte fenomenul colindatului şi modul de promovare al acestuia
- La Iaşi, Facultatea de Teatru a Universităţii de Arte „George Enescu” organizează în cadrul Conferinţelor Universităţii o serie de întâlniri cu regizorul şi profesorul Alexa Visarion, în perioada 8-11 decembrie – ora 10:00, în Sala Studio de Teatru, Str. Costache Negruzzi, fostă Horia nr. 7-9
- La Chişinău, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Antena din Chişinău a Agenţiei Universitare pentru Francofonie şi Universitatea de Stat din Moldova organizează lansarea voumului „Programul de Studii Avansate a Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău. Conferinţe publice” (Ed. CEP USM, 2014) – ultima etapă a proiectului amplu cu acelaşi nume care s-a desfăşurat în perioada martie 2012 – iunie 2013 la Chişinău şi Bălţi – ora 11:00, în Sala Senatului Universităţii de Stat a Moldovei, bloc central, Str. A. Mateevici nr. 60. Volumul va fi prezentat de: acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău, Roman Kwiatkowski, responsabil birou Antena din Chişinău a Agenţiei Universitare pentru Francofonie (AUF), prof.univ.dr.hab. Otilia Dandara, prorectorul Universităţii de Stat din Moldova pentru activitatea didactică, prof.univ.dr.hab. Ludmila Zbanţ, decanul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a USM, coordonator volum, conf.univ.dr. Claudia Cemârtan, decanul Facultăţii de Litere a USM; conf.univ.dr. Ion Gumenâi, decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a USM şi conf.univ. Alexandru Solcan, decanul Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative a USM
- La Tel Aviv, Institutul Cultural Român din localitate organizează o masă rotundă dedicată marcării a 25 de ani de la căderea comunismului în România – ora 17:00, la sediul ICR
- Ediţia a II-a a Galei „Stele Româneşti” dedicată lui Ivan Patzaichin – ora 19:00, la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Studio
- Federaţia Română de Fotbal, alături de Liga Profesionistă de Fotbal, organizează o gală la împlinirea a 30 de ani de la o calificare istorică, la care sunt invitaţi componenţii generaţiei care a dus România la Campionatul European din 1984 precum şi alte personalităţi ale fotbalului românesc – ora 11:00, la sediul FRF, sala „Nicolae Dobrin”. La finalul evenimentului, de la ora 13:00, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, susţine ultima sa conferinţă de presă, în cadrul căreia prezintă un bilanţ al acestui an
- Lansarea agenţiei de impresariat sportiv Mircea Sandu – ora 11:00, în Str. Vasile Pârvan nr. 12
- La Ploieşti are loc meciul de fotbal dintre echipele Petrolul şi Concordia Chiajna, din cadrul etapei a 17-a a Ligii 1 – ora 20:30, pe stadionul „Ilie Oană”
* * * * *
- Astăzi sunt marcate:
– Ziua Constituţiei în Uzbekistan
– Ziua naţională a tineretului, în Albania
– Ziua studentului, în Bulgaria
– Sărbătoarea mamelor, în Panama
- La Bruxelles au loc reuniuniuni succesive ale Eurogrup, pe subiectele buget, respectiv Grecia, la care este aşteptat şi președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi (8 – 9 decembrie)
- La Ankara are loc vizita Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei, Federica Mogherini, alături de comisarul european pentru politica europeană de vecinătate și negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn şi de comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Christos Stylianides
- La Washington are loc vizita comisarului european pentru comerţ, Cecilia Malmström (8 – 9 decembrie)
- La Bruxelles are loc al 33-lea Dialog UE-China asupra drepturilor omului
- La Washington, preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, se adresează Consiliului pentru Relaţii Externe asupra priorităţilor pentru realizarea unui acord global asupra schimbărilor climatice
- La Chişinău, Curtea Constituţională examinează sesizarea privind interpretarea art. 11 din Constituţie, privind neutralitatea Republicii Moldova şi prezenţa trupelor străine pe teritoriul ţării, la sesizarea depusă de către deputaţii Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Gheorghe Brega şi Corina Fusu
- La Kiev, deputaţii din Rada Supremă, parlamentul unicameral de la Kiev, examinează problema ieşirii Ucrainei din Comunitatea Statelor Independente
- La Washington, secretarul de stat american, John Kerry, susţine un discurs la Camera Americană de Comerţ, asupra comerţului şi investiţiilor în Orientul Mijlociu
- La Sankt – Petersburg, preşedintele rus Vladimir Putin participă la festivităţile de marcare a 250 de ani de existenţă a Muzeului Ermitaj
- La Washington, prinţul William al Marii Britanii şi soţia sa, ducesa Catherine de Cambridge, sunt primiţi de preşedintele SUA, Barack Obama, la Casa Albă
- La Beijing are loc vizita preşedintelui irlandez Michael Higgins (8 – 15 decembrie)
- La Praga are loc vizita premierului francez, Manuel Valls
- La Varşovia are loc vizita premierului turc, Ahmet Davutoglu
- La Kiev şi Moscova au loc vizite ale ministrului belgian de externe, Didier Reynders (8 – 9 decembrie)
- La Teheran are loc vizita ministrului sirian de externe, Walid Mouallem
- La Pristina, parlamentul kosovar se reuneşte pentru alegerea preşedintelui
- La Kiev are loc întâlnirea miniştrilor apărării din Ucraina şi Canada
- La Havana are loc cel de-al 5-lea Summit Caricom-Cuba
- La Veracruz, în Mexic, are loc cea de-a 24-a ediţie a Summitului Ibero-American (8 – 9 decembrie)
- La Tokyo, are loc vizita reprezentantului special al SUA pentru Coreea de Nord, Sung Kim (8 – 9 decembrie)
- La Viena are loc o conferință privind impactul umanitar al armelor nucleare, organizată de Ministerul austriac al Afacerilor Externe (8 – 9 decembrie)
- La Ottawa, în Canada, are loc conferința internațională privind cercetarea zonei arctice multisectoriale „Arctic Change 2014” (8 – 12 decembrie)
- În Belgia este anunţată o nouă zi de grevă în mai multe provincii şi în capitală, împotriva măsurilor de austeritate anunţate de noul Guvern
- La Bangkok, ONU publică raportul anual asupra producţiei de opiu în Birmania şi Laos
9 decembrie
- Şedinţa în plen a Senatului – ora 10:30
- Senatorul Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă, are o întrevedere cu Omer Berzinji, ambasadorul Republicii Irak în România – ora 15:00, la cabinet
- Lucrări în Comisiile permanente ale Senatului:
– ora 9:00 – Comisia pentru transporturi şi energie – sala 4044, etaj 4
– ora 9:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – Sala Constantin Stere, nivel P1; de la ora 13:30 – continuare audiere membri CNI – Sala Avram Iancu, nivel P1, iar de la ora 14:00 – Ordinea de zi punctele 2 – final
– ora 9:45 – Comisia pentru mediu – Corp E3, etaj 2, camera 323
– ora 13:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – Corp B3, parter, camera nr. 9
– ora 13:00 – Comisia pentru sănătate publică – etaj 5, camera 5043
– ora 13:00 – Comisia pentru politică externă – sala 4018
– ora 13:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
– ora 13:00 – Comisia românilor de pretutindeni
– ora 13:30 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – sala 3047, etaj 3
– ora 13:30 – Comisia economică, industrii şi servicii – camera 4044, etaj 4
– ora 13:30 – Comisia pentru afaceri europene – sala 3040, etaj 3
- Şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor – ora 8:30, urmată de şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
- Lucrări în Comisiile parlamentare ale Camerei Deputaţilor – ora 14:00
- La Ghimbav, în jud. Braşov, are loc marcarea finalizării contractului PUMA LEP între Eurocopter România și Forțele Aeriene Regale din Marea Britanie – ora 10:30, la sediul Eurocopter România, Str. Aeroportului nr. 1A
- „Gala Fondurilor Structurale”, eveniment organizat de Structural Consulting Group, sub înaltul patronaj a Reprezentanței Comisiei Europene în România, în cadrul căruia se vor premia cele mai bune proiecte finanţate din fonduri europene în perioada 2007-2013
- Wilfried Martens Centre for European Studies, Institutul de Studii Populare și Fundația Hanns Seidel organizează forumul-dezbatere cu tema „Cum se va schimba clasa politică în urma alegerilor prezidențiale?” – ora 15:30, la sediul Institutului de Studii Populare din București, Str. Alecu Russo nr. 13-19, et. 1, ap. 3. Participă Valeriu Stoica, fondator al Institutului de Studii Populare, și Cătălin Predoiu, fost ministru al justiției
- La Amsterdam are loc masa rotundă cu tema „25 de ani de la Revoluţia anticomunistă din 89”, organizată de Institutul Cultural Român Bruxelles, Universitatea din Amsterdam şi Ambasada României în Regatul Ţărilor de Jos. Printre participanţi se numără: Coen Stork, ambasadorul Olandei la Bucureşti între anii 1988-1993, Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti şi Patrick McGuinness, autorul romanului „Ultimele o sută de zile” (Editira Polirom, 2012)
- Curtea Constituțională a României judecă excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile privind incompatibilitatea aleșilor locali cu funcția de reprezentant în adunările generale ale societăților comerciale de interes local
- Curtea de Apel Bucureşti judecă cererea lui Dan Voiculescu de anulare a pedepsei de zece ani de detenţie, la care a fost condamnat în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA)
- Expert Forum (EFOR), în parteneriat cu Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundaţiei Konrad Adenauer și LiderJust organizează conferința „Consolidarea Statului de Drept într-un spațiu al schimbării” – ora 14:30, la Hotel Majestic Ramada, Sala I. L. Caragiale, Calea Victoriei nr. 38-40
- La Constanţa, Crucea Roșie Constanța în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului vor dărui haine și alimente unui număr de 50 de familii, membre ale filialei Constanța a Asociației Naționale a Surzilor din România – ora 13:30, în Str. Griviței nr. 56
- La Timişoara are loc Târgul World Education care reuneşte cele mai prestigioase licee, şcoli şi tabere de limbi străine din Europa şi SUA, reprezentanţii instituţiilor urmând să prezite oportunităţile de studiu şi bursele disponibile pentru elevii care îşi doresc să studieze în străinătate – ora 11:00
- Celebrul violonist André Rieu susține o conferință de presă extraordinară la Bucureşti – ora 14:00
- Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor, susţine un concert dedicat în exclusivitate blues-ului cu participarea artiştilor Hanno Höfer, Mike Godoroja şi Berti Barbera – ora 19:00, la Sala Radio
- Vernisajul expoziției de icoane pe sticlă ”Stropi de suflet”, în cadrul căreia expun iconar Elena Borundel și cursanții ei – ora 18:00, la Librăria Sophia, Strada Bibescu Vodă nr. 19. Expoziția va fi deschisă în perioada 8-22 decembrie
- La Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga” Sibiu prezintă avanpremiera spectacolului „Jubileul” după A.P. Cehov, regia Veronica Pătru – ora 20:00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultății de Litere și Arte
- La Paris, Institutul Cultural Român din localitate, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Franceză prezintă două concerte de gală susţinute de pianista Dana Ciocârlie, în zilele de 9 şi 10 decembrie – în Sala Bizantină a Palatului Behague
- Institutul Cultural Român din Madrid și Cinemateca Spaniolă organizează a V-a ediţie a Festivalului „Zilele Filmului Românesc”, în perioada 9 decembrie 2014 – 29 ianuarie 2015 – la Cinematograful Cine Doré din Madrid
- Limuzina Paykan Hillman-Hunter (Chrysler) primită cadou de Nicolae Ceauşescu de la şahul Mohammad Reza Pahlavi va fi scoasă la vânzare la „Licitaţia de Crăciun” a Casei Artmark – ora 20:00, la Athénée Palace Hilton
* * * * *
- Astăzi sunt marcate:
– Ziua Internaţională Împotriva Corupţiei, sub egida ONU
– Ziua naţională a eroilor, în Antigua şi Barbuda
– Sărbătoarea Sfintei Anna în Finlanda, Norvegia şi Suedia
– Ziua Armatei, în Peru
– Ziua independenţei, în Tanganyika
- La Bruxelles are loc reuniunea miniştrilor de finanţe din ţările UE
- La Bruxelles are loc reuniunea miniştrilor energiei din ţările UE
- La Minsk sunt programate noi negocieri pentru soluţionarea conflictului armat din estul Ucrainei
- În Singapore este programată vizita președintelui ucrainean, Petro Poroșenko (9 -10 decembrie)
- La Washington, vicepreședintele american, Joe Biden, susţine un discurs privind Ucraina, la dineul anual al Institutului Național pentru Democrație
- La Bratislava are loc reuniunea premierilor din țările Grupului de la Vișegrad (Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia)
- La Ankara are loc vizita premierului britanic, David Cameron
- La Opatija, în Croaţia, are loc reuniunea premierilor din Austria, Croația și Slovenia pentru a discuta probleme de interes regional și european
- La Köln are loc congresull Uniunii Creştin-Democrate (CDU), în cadrul căruia este de aşteptat ca actualul lider, cancelarul Angela Merkel, să fie realeasă în fruntea partidului (9 – 10 decembrie)
- La Vatican are loc reuniunea grupului C9, format din cardinali care îl sfătuiesc pe Papa Francisc, pe tema reformei Curiei Romane (9 – 11 decembrie)
- La Milano, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, participă la conferinţa cu tema „Women, Economy and Growth”
- La Doha are loc cea de-a 35-a reuniune la nivel înalt a Consiliului de Cooperare al Golfului (9 – 10 decembrie)
- La Oslo are loc conferinţa de presă a laureaţilor Premiului Nobel pentru Pace pe anul 2014, Malala Yousafzai şi Kailash Satyarthi
- La Lima are loc un Summit privind schimbările climatice (9 – 11 decembrie)
- La Porto, cineastul portughez Manoel de Oliveira, primește titlul de Mare Ofițer al Legiunii de Onoare a Franţei, cu 2 zile înaintea împlinirii vârstei de 106 ani
10 decembrie
- Lucrări în Comisiile permanente ale Senatului – ora 10:00
- Agenda senatorului Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă:
– ora 11:00, la cabinet – Întrevedere cu Osman Koray Ertaş, ambasadorul Republicii Turcia în România
– ora 14:00, la cabinet – Întrevedere cu Saker Malkawi, ambasadorul Regatului Haşemit al Iordaniei în România
- Lucrări în Comisiile parlamentare din Camera Deputaţilor – ora 9:00
- Wilfried Martens Centre for European Studies, Institutul de Studii Populare, Hundaţia Hanns Seidel şi Centrul Raţiu pentru Democraţie, organizează o serie de conferinţe şi traininguri – „The Democracy and Leadership road show”, la Bucureşti, Turda, Constanţa şi Timişoara, în perioada 10-18 decembrie
- Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), Ambasada Republicii Slovace în România şi partenerii săi organizează Gala de Decernare a Premiilor „Drepturile Copilului” – ora 18:00, la Reşedinţa Ambasadorului Republicii Slovace din Strada Vasile Lascăr nr. 41 – 45
- Ediția a 17-a a Business Days, are loc în perioada 10 – 11 decembrie – la Hotel Caro
- În perioada 10 – 19 decembrie, se desfăşoară cea de-a II-a etapă din cadrul celei de-a IV-a ediţii a Turneului Naţional ”Duelul Viorilor”, organizate de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo, cu participarea violoniştilor Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi a pianistului Horia Mihail. Astăzi, de la ora 19:00, la Sala Radio, are loc un concert în acompaniamentul Orchestrei de Cameră Radio, dirijor Tiberiu Oprea
- Asociaţia Culturală SpectacolArt prezintă un concert extraordinar de muzică gospel „Celebrate Christmas”, susţinut de Dexter Walker & Zion Movement – ora 20:00, la Cinema Patria, Bd. Magheru nr. 12-14
- La Sibiu are loc concertul de colinde „Colo sus, lângă lumină!”, organizat de Consiliul Județean Sibiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu, în colaborare cu Mitropolia Ardealului – ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor
* * * * *
- Astăzi sunt marcate:
– Ziua Internaţională a Drepturilor Omului
– Ziua Alfred Nobel
– Ziua Constituţiei, în Thailanda
- La New Delhi are loc vizita președintelui rus, Vladimir Putin (10 – 12 decembrie)
- În Insula Mauritius au loc alegeri generale
- La Viena urmează să fie publicat Raportul Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) privind cererea de petrol la nivel mondial pentru anii 2014 și 2015
- La Oslo are loc ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace, câştigătorii de anul acesta fiind activista pakistaneză pentru drepturile femeii, Malala Yousafzai – cea mai tânără deţinătoare a unui Premiu Nobel – şi activistul indian pentru drepturile copiilor, Kailash Satyarthi
- La Stockholm are loc ceremonia de decernare a Premiilor Nobel pentru Medicină, Fizică, Chimie, Literatură şi Economie pe anul 2014
11 decembrie
- Lucrări în Comisiile permanente ale Senatului
- Senatorul Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă, are o întrevedere cu Teofil Bauer, ambasadorul Ucrainei în România – ora 12:00, la cabinet
- Lucrări în Comisiile parlamentare ale Camerei Deputaţilor – ora 8:30
- Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei organizează, în cadrul seriei de conferinţe „România în perioada monarhiei”, manifestarea “Medicina în perioada monarhiei” – ora 18:00, la Muzeul Țăranului Român, sala Horia Bernea. Participă: dr. Nicolae Constantinescu, dr. Ioan Bruckner şi dr. Octavian Buda
- Decernarea premiilor de excelenţă ale Institutului European din România (IER), cu ocazia conferinţei anuale a IER, cu tema „Provocări politice şi economice: răspunsuri pentru Europa”. Printre premianţii acestei ediţii se află Proiectul Euranet Plus al Societăţii Române de Radiodifuziune.
- Asociaţia ALIAT organizează conferinţa de lansare a proiectului “S.E.S.O.P.A.D. – Structuri de Economie Socială – Oportuniăţi pentru Persoanele Aflate în Dificulate”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – ora 10:30, la sediul Asociaţiei ALIAT, Str. C.F. Robescu nr. 4
- Asociaţia Română de Istorie Socială organizează conferinţa scriitorului Vasile Ernu, intitulată “Crăciunul lui Stalin. Scurtă istorie a sărbătorilor de iarnă în U.R.S.S., 1917-1991″, în cadrul seriei „Serile de istorie socială“ – ora 17:00, la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, Sala de Consiliu, et. 1, Bulevardul Regina Elisabeta nr. 4-12
- Festivitatea de decernare a Premiilor Muzeul Naţional al Literaturii Române – ora 18:00, la sediul Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38
- Recital susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi de pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a II-a etape din ediţia a IV-a a Turneului Naţional ”Duelul Viorilor”, organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo – ora 19:00, la Sala Radio
- Regizorul Nae Caranfil participă, alături de Cătălin Ştefănescu şi Peter Sarosi, la o nouă ediţie a Trialogurilor de la ArCuB, cu tema „Cine e adevăratul autor al filmului ? Scenaristul sau regizorul ?” – ora 19:00
- Seria „JOIA de film” continuă cu proiecţia peliculei „Iubiri încrucișate/ Haarautuvan rakkauden talo”, dedicată Zilei Naționale a Finlandei – 6 decembrie – ora 19:00, la Spațiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31
- Realizările lui Jan Švankmajer și ale celorlalți artiști membri ai Grupului Suprarealiștilor Cehi și Slovaci vor putea fi vizionate pentru prima dată în România, în perioada 11 decembrie 2014 – 31 ianuarie 2015, la UNAgaleria, în cadrul expoziției „Alt Aer” (Other Air)
- La Sibiu, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă, în deschiderea Magic Show Fest (11-14 decembrie), concertul cu jucării „Insula” după Gellu Naum cu Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu şi Cristi Rigman – ora 19:30
- La Timişoara, Strauss Festival Orchestra Vienna prezintă, pentru al șaselea an consecutiv în România, în cadrul unui turneu, spectacolul „Vienna Classic Christmas”, cu participarea extraordinară a sopranei Leontina Văduva și a tenorului Robert Nagy – ora 19:30, la Filarmonica Banatul
- La Sibiu, muzeografi, meşteri populari şi pasionaţi de pictură din judeţele Zalău, Braşov, Cluj, Mureş şi Sibiu se vor reuni în perioada 11 – 12 decembrie, la prima ediţie a simpozionului naţional „Mobilier pictat. Tradiţie. Diversitate. Modernitate” – la Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus” din cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA
* * * * *
- Astăzi sunt marcate:
– Ziua Internaţională a Muntelui, sub egida ONU
– Ziua Naţională a Republicii Burkina Faso, aniversarea proclamării independenţei – în 1958
– Ziua drepturilor omului şi păcii, în Kiribati
– Ziua naţională a tango-ului, în Argentina
- La Bruxelles are loc reuniunea miniştrilor muncii din ţările UE
- La Seul, are loc Summit-ul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) – Coreea de Sud (11 – 12 decembrie)
- La Grenada, în Spania, are loc reuniunea miniştrilor de interne ai iniţiativei 5 + 5 (Spania, Portugalia, Franța, Italia, Malta + Libia, Maroc, Algeria, Mauritania, Tunisia)
- La Los Angeles sunt anunţate nominalizările la Premiile Golden Globe, care vor fi decernate la 11 ianuarie 2015
12 decembrie
- Astăzi este marcată sărbătoarea Sf. Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei
- La Galaţi, Cercul Ştiinţific Studenţesc de Drept Public „Nicolae Titulescu” din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Danubius”, organizează prima ediţie a Conferinţei Naţionale cu participare internaţională, cu tema „Cetăţenia din perspectiva drepturilor fundamentale” – ora 11:00, la sediul Universităţii „Danubius”. Vor lua cuvântul, printre alţii, asist. univ. dr. Andrei Tinu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, Eugen Tomac, deputat în Parlamentul României, Mihai Răzvan Sturzu, deputat în Parlamentul României, şi reprezentanţi ai Universităţii de Stat „B.P.Haşdeu” din Cahul, Republica Moldova
- Oxygen Events organizează cea de a doua ediție a conferinței „Lecții învățate în anii de criză”, organizată cu participarea Asociației Române a Băncilor, a Băncii Mondiale, a ANSSI și a actorilor UnTeatru – ora 10:00, la Godot Cafe-Teatru, Str. Blănari nr. 14. La conferință participă, printre alţii, Radu Grațian Ghețea – președinte, Asociația Română a Băncilor & CEC Bank, Steven van Groningen – președinte, Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru – economist șef, RaiffeisenBank & președinte al Consiliului Fiscal, Dan Manolescu – secretar de stat, Ministerul de Finanțe, Cătălin Păuna – senior economist, Banca Mondială, Mihai Bogza – președinte, FIC
- Lansarea studiului „Tineri în România: griji, aspiraţii, atitudini şi stil de viaţă” – ora 16:00, la Impact Hub, Str. Halelor nr. 5
- Concertul „Cele trei dive” susţinut de Orchestra Naţională Radio dirijată de David Crescenzi, şi Teodora Gheorghiu – soprană, Aurelia Florian – soprană şi Roxana Constantinescu – mezzosoprană – ora 19:00, la Sala Radio
- În acdrul expoziţiei „Alt Aer” (Other Air) (11 decembrie 2014 – 31 ianuarie 2015) are loc retrospectiva filmelor regizorului ceh Jan Švankmajer, în perioada 12 – 14 decembrie – ora 19:00, la Cinemateca Eforie
- Premiera spectacolului „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”, pe muzică de Chopin, de Iulian Margu, în regia lui Ion Caramitru – ora 19:30, la Sala Studio a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” (12 – 13 decembrie)
- Concert de Crăciun susţinut de Ştefan Bănică, în zilele de 12 şi 13 decembrie – ora 19:30, la Sala Palatului
- La Târgu Mureş are loc un recital susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi de pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a II-a etape din ediţia a IV-a a Turneului Naţional „Duelul Viorilor”, organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo – ora 19:00, în Aula Universităţii de Medicină și Farmacie
- La San Antonio, Texas, boxerul român Ronald Gavril va disputa un meci împotriva americanului James Freeman, la categoria supermijlocie
* * * * *
- Astăzi sunt marcate:
– Ziua Naţională a Republicii Kenya, aniversarea proclamării independenţei – în 1963
– Sărbătoarea Notre Dame de Guadalupe, în Mexic
– Ziua neutralităţii, în Turkmenistan
- La Bruxelles are loc reuniunea miniştrilor dezvoltării din ţările UE
- La Bruxelles are loc reuniunea miniștrilor educației din ţările UE
- La Bruxelles are loc reuniunea miniștrilor responsabili cu cooperarea din ţările UE
- La Roma are loc un Summit dedicat Premiului Nobel pentru Pace (12 – 14 decembrie)
- La Manila, în Filipine, are loc conferința ONU privind prevenirea castastrofelor naturale
13 decembrie
- Astăzi este marcată sărbătoarea Sf. Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei
- Fundaţia Corneliu Coposu şi Academia Română organizează Gala de închidere a Anului Centenar Corneliu Coposu – ora 12:30, la Casa Oamenilor de Ştiinţă, Piaţa Lahovari nr. 9. Cuvântul de deschidere aparţine doamnei Rodica Coposu, preşedinte al Fundaţiei Corneliu Coposu. În cadrul evenimentului vor fi premiate şi decorate 80 de personalităţi marcante ale societăţii româneşti
- La Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai”, prin Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, respectiv Facultatea de Geografie, în parteneriat cu Societatea de Geografie din România – filiala „Alma Mater Napocensis” și EUGEO, organizează, în perioada 13 – 14 decembrie, cea de-a X-a ediție a conferinței internaționale ”Tendințe actuale în predarea și învățarea geografiei” – la Facultatea de Geografie
- Teatrul Elisabeta, Compania „Dan Puric” şi Asociaţia Pro Vita organizează concertul tradițional de colinde dedicat strângerii de fonduri pentru copiii orfani de la Valea Plopului şi Valea Screzii, susţinut de corul de copii de la Valea Plopului – ora 19:00, la Teatrul Elisabeta. Gazda spectacolului este actorul şi regizorul Dan Puric
- Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi (ASTO) organizează a patra ediţie a concertului caritabil „După datini, colindăm” – ora 16:00, la Biblioteca Naţională a României. La concert vor cânta Paula Seling, Corul de copii şi tineret „Symbol” al Patriarhiei Române, Grupul Psaltic Tronos, Corul „Cantus Domini” şi actriţa Ana Calciu. Fondurile strânse în urma donaţiilor făcute de spectatori vor fi folosite pentru susţinerea unor copii proveniţi din familii defavorizate
- Premiera oficială a piesei „Tartuffe” de Moliere, în regia lui Laszlo Bocsardi – ora 19:00, la Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie
- La Câmpia Turzii are loc un recital susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi de pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a II-a etape din ediţia a IV-a a Turneului Naţional „Duelul Viorilor”, organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo – ora 19:00, la Palatul Cultural „Ionel Floaşiu”, Piața Mihai Viteazul nr. 8
- La Iaşi are loc prima ediţie a Galei „Oamenii timpului” care debutează cu o dezbatere pe tema jurnalismului cultural şi a implicării sociale – ora 12:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”. De la ora 19:00, are loc ceremonia de acordare a Premiilor „Oamenii timpului”, o campanie de promovare a valorilor Iaşiului – ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”
* * * * *
- Astăzi sunt marcate:
– Ziua Republicii, în Malta
– Ziua naţională în Saint Lucia, proclamarea independenţei faţă de Marea Britanie, în 1979
- La Pretoria are loc un marş omagial în amintirea fostului preşedinte sud-african, Nelson Mandela
14 decembrie
- Corul Național de Cameră Madrigal susţine un concert de Crăciun – ora 20:00, la Ateneul Român
- La Roman are loc un recital susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi de pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a II-a etape din ediţia a IV-a a Turneului Naţional ”Duelul Viorilor”, organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo – ora 19:00, la Casa de Cultură
* * * * *
- Astăzi sunt marcate:
– Ziua Internaţională de Protest împotriva Reactoarelor Nucleare
– Ziua internaţională a martirilor intelectuali, în Bangladesh
- La Londra are loc cea de-a 64-a ediţie a Miss World 2014 – la Earls Court Exhibition Centre