Comercianţi de uraniu prinşi în Republica Moldova

Şapte persoane au fost reţinute în Republica Moldova pentru introducerea, păstrarea şi vânzarea de uraniu – a comunicat Ion Bodrug, şeful Inspectoratului Naţional al Poliţiei din Republica Moldova. În grupul alcătuit din 11 persoane a fost infiltrat un poliţist sub acoperire. Săptămâna trecută, agentul de poliţie a cumpărat de la răufăcători cinci grame de Uraniu-238, contra sumei de 15 mii de dolari. „Este vorba de o substanţă extrem de periculoasă, folosită la fabricarea bombelor nucleare artizanale. Pentru lichidarea întregului grup, am hotărât să le propunem infractorilor să ne vândă întreaga rezervă de substanţă pe care o deţin. Pe 3 decembrie a fost arestat vânzătorul; la care, într-un recipient special, s-au găsit încă 200 de grame de uraniu” – a declarat Bodrug, la o conferinţă de presă ţinută astăzi, la Chişinău. Bodrug apreciază că uraniul-238 a fost introdus în Republica Moldova pentru a fi comercializat ulterior în Europa. „Valoarea substanţei este de 1,7 milioane de euro. Este o sumă enormă. Presupunem că uraniul-238 a fost adus din Rusia, pe calea ferată, cu un tren de pasageri obişnuit. Pot afirma că în activitatea infracţională au fost implicate 11 persoane, locuitori ai Chişinăului şi din alte localităţi ale Moldovei. cu vârse între 32 şi 75 de ani” – a mai spus înaltul reprezentant al poliţiei. „În locuinţele suspecţilor s-a găsit un kilogram de mercur, interzis să fie folosit de persoane fizice, precum şi o mulţime de documente care demonstrează că arestaţii ştiau cu ce au de-a face. Deocamdată nu putem da multe detalii, pentru că ancheta este curs” – a adăugat acesta. Potrivit Interfax, acesta este al doilea caz de contrabandă cu uraniu depistat în Republica Moldova; prima dată s-a întâmplat în august 2010.

www.interfax.ru – 9 decembrie