În 1948 Nicolae ṣi Dumitru Fudulea din satul Testemel, judeṭul Tulcea, erau deja fugari de doi ani. Colindând satele, adunând oameni nemulṭumiṭi de regimul comunist, de ocupaṭia sovietică sau urmăriṭi ca foṣti legionari, au înfiinṭat organizaṭia „Haiducii Dobrogei”. Printre organizatori a fost ṣi Nicolae Ciolacu. Patru ani au rezistat hăituirilor, având legături ṣi cu alte grupuri din zonă. La începutul lui 1950 fraṭii Fudulea au fost atacaṭi de armată într-o ascunzătoare din pădurea Babadag ṣi Dumitru a căzut răpus de o grenadă. Nicolae a fost atunci arestat, apoi a evadat ṣi a fost din nou prins, doi ani mai târziu. A fost condamnat la moarte ṣi împuṣcat în martie 1952. Alṭi haiduci dobrogeni de-ai fraṭilor Fudulea, grupaṭi în jurul lui Iancu Ghiuvea din Gălbiori, fuseseră încercuiṭi în 1949, arestaṭi ṣi condamnaṭi la moarte sau uciṣi pe loc.
Nicolae Ciolacu din Lunca, Tulcea
„De-aicea a pornit organizarea, de la cei doi fraţi [Fudulea]; oameni simpli sunt, nu ştiau carte, Dumitru ştia carte, dar Nicolae… Dar erau
inteligenţi, dom’le! [Nicolae] era o statură mijlocie, un cap rotund, doi ochi sfredelitori avea… Cum vorbeai cu el, îţi dădeai seama că dispunea de multă inteligenţă. […] La oi au lăsat pe [fratele lor] Gheorghe, ei s-au înarmat, pe-atuncea erau arme cu 32 de focuri, imediat după război se găseau arme, au găsit câte un revolver, câte cutare…
Le cumpăraţi sau vi le dădeau oamenii?
Nu… aveau oamenii, da, ne dădeau şi oamenii, sigur! De la oameni, sigur, numai de la oameni, aşa… ne-a adus un cetăţean de la Lunca o lădiţă cu 260 de cartuşe, cu ṣase încărcătoare, cu un revolver 9 scurt. […] Şi alde Fudulea s-au înarmat şi au plecat, din sat în sat organizau – nimenea nu i-a învăţat! – plecau din sat în sat şi organizau oamenii, chemau oamenii, legionari, anticomunişti, prieteni buni cu legionarii chiar dacă nu erau legionari. […] Şi-au venit la Ceamurlia de Jos. Eu eram la Lunca, la sora mea ascuns şi în Ceamurlia de Jos era Stere Ploscaru. Şi acolo fraţii Fudulea au venit, până acuma organizaseră 52 de sate! […]
Eu aveam un baston, un cuţit, atâta. Ei aveau arme şi Gogu Puiu avea ṣi pantofi. Zic: „Uite, acuma [ca] să plecăm cu toţii, nu-s pregătit. Trebuie să-mi fac opinci, rucsac, aşa… Vă duceţi la Ceamurlia de Jos, la vărul meu şi mâine seară vin organizat şi eu„. Şi-aşa se întâmplă… Gogu Puiu avea pantofi, i-a dat pantofii lui Costea Sicu ṣi Costea Sicu i-a dat opincile, că zice [Nicolae] Fudulea: „Să fim toţi în opinci, când intrăm în sate, să intrăm ca pisica, nici frunza să nu ne simtă! Că pantofii tropotesc…„ […] Am plecat cu toţii. Am chemat pe Hristu Gache, avea [studii la] Şcoala agricolă, şi pe el l-am trimes la Gică Perifan, Stere Camburu… ṣi asta e organizare, de, toţi eram ţărani, nici unul nu era intelectual, singuri ne-am organizat!
Asta era în decembrie 1948?
Da, în ‘48, că în ‘51 m-au alergat pe mine să mă prindă şi m-au prins după trei ani!..
Şi cum aţi organizat satele?
Eu n-am umblat mult, ei, ăştia, fraţii Fudulea cu Gogu Puiu au umblat foarte mult, până în Tulcea. Eu am umblat în plasa noastră, atâta… […]
Şi în ultimul timp unde stăteaţi la pădure? În pădurea Babadag?
Da, mai în pădure, [mai în sat] şi în grajd aveam „catacombă„, ca să zic, o ascunzătoare, săpată bine… La Lunca am avut prima ascunzătoare, […] era [sub] fâneaţă, aṣa, catacomba aia în pământ săpată, cu lemne proptite, când intrai înăuntru era o mică chilie, cu icoană, cu cruce, cu un pat, aveam o uşiţă unde-o săltam şi intram înăuntru… Deasupra era prevăzută cu nişte sârmuliţe şi cu paie de nu se cunoştea, peste tot paie. Şi deasupra era o mică iaslă unde hrănea oile. […] Securitatea bănuia aşa, după mişcări, că aş fi acolo. Şi a venit Securitatea de mai multe ori. Când au intrat, au văzut fâneaţă, acolo o iesluţă deasupra, o iaslă unde mâncau oiţele… „N-are om…„ – şi eu eram sub iaslă! Am plecat de-acolo, am făcut altă groapă la cumnatul.
Şi totuṣi cum v-au prins?
Ei, am fost trădat! Sigur!… Ei, a fost prins preotul Stere Popovici, el sigur că a fost bătut, a fost descoperit şi el a spus de şedinţa noastră când am făcut, tot aşa [o ṣedinṭă]. Şi s-au dus la Costea Brande care era cumnatul meu, l-au luat, l-au dus la Baia şi l-au bătut, l-au bătut… l-au întins pe o masă, l-au bătut să spună unde-i Ciolacu. „Nu ştiu! Nu ştiu!..„ N-am văzut om, ţăran, să reziste aşa mult! S-a hotărât să moară. […] Atunci l-au scos, „Măi Costea, mă, de ce eşti prost, mă?! Câţi copii ai, mă? ṣi-aşa, mă, uite mă, Stere Popovici ce spune, mă! Că v-aţi întâlnit la Lunca voi, cu toţi, 25 de inşi, aşa şi aşa…„ Văleleu!… se uita cumnatul meu şi la masă, că trebuia să întindă iară, se uita şi la Popovici, că zadarnic… a spus tot! […] „E la mine Ciolacu. Acolo, într-o chilie, şi-a săpat acolo…„ ṣi ăia: „Mă, are armă?„ „Avea, d-apoi nu mai ştiu dacă mai are. Că nu m-am dus demult la el…„ Şi m-au prins.”
Dumitru Alexe din Ceamurlia de Sus, Tulcea
„În 1948, în mai, s-au arestat sute de studenţi şi mii poate, într-o lună, două; şi am început să lucrăm, sigur, subversiv. Se făcea organizaţie, cum să spun, [întâlniri] mai dese, se discuta despre pericolul comunist care… vrea să colectivizeze ţara şi-n timpul ăsta, noi am luat atitudine. […]
În 1946, după alegeri, în comuna Beidaud – spun ziarele şi acuma – când s-au făcut alegerile, eram toţi acolo şi-au arestat pe Fudulea Stere, părintele Horaţiu, câţiva din alegătorii noştri ṣi-n timpul ăsta armata păzea acolo la [urne]… Noi am rupt cordonul ca să-i scoatem afară pe-ăştia, un sublocotenent a tras cu pistolul şi atunci l-am dezarmat, ostaşii i-am dezarmat şi sigur că am început să-i batem pe ăştia care erau „cu cosoarele pe piept„, [comuniṣtii] c-aşa era atuncea! Se cunoaşte, alegerile nu le-au câştigat ei atuncea, au fost măsluite!
Din ’47, într-adevăr a început organizaţia să fie mai puternică. Adică cum?! Toată lumea care era înstărită, nu dorea comunismul ṣi în special intelectualii care erau preoţi, şefi de post, învăţători; nu toţi, însă majoritatea erau adică de acord cu organizaţia noastră.
De unde ştiaţi ce aducea comunismul?
Dar ştiam foarte bine!… Adică, ce ştiam atunci?!… Da, vorbeau – că a fost şi frontul terminat -, au fost şi unchii mei care au fost până la Vladivostok, şi ne spuneau din satele în care au trecut că erau colhozuri… şi ne spuneau cum trăiau ei acolo, viaţa [pe] care o duceau acolo. Şi desigur, noi toţi care eram proprietari de pământ, era o datină strămoşească asta, ţineam la averea [pe] care o aveam, adică 3 hectare, 10 hectare, 5 hectare de pământ, cât aveai! […]
Şi după ’47 i-a arestat pe fraţii Fudulea, adică i-a dat în urmărire şi ei au plecat în păduri, acolo, nu s-au predat la Securitate.
Unde au fugit?
În pădurile Babadagului… […]
În ’48 s-a făcut un nucleu mai mare, intrase şi [comuna] Vasile Alecsandri, Casimcea, Cailderea, Sarighiol, Beidaud, Sarighiolul, Runcu, Râmnicu de Jos, Râmnicu de Sus, Colilia, deja s-a extins peste tot. După aia a plecat spre Nicolae Bălcescu, în toate satele alea.
Cum se adunau adepţii, cum se întâlneau oamenii?
Acuma, în ’48, era cu multă teamă, sigur… Bine, erau numai oameni, adică cum să spun?!… căutau să găsească oameni mai serioşi, oameni care erau gospodari, băieţi care erau într-adevăr, care luptaseră pe front şi-şi dădeau seama ce-nseamnă comunismul şi erau numai oameni serioşi. Se făceau şedinţe aproape în fiecare lună. De exemplu, şi la noi s-au ţinut, cel puţin până m-au arestat pe mine, [erau] ṣapte-opt-cinci case, aşa, unde se ţineau şedinţele astea. […]
Dumneavoastră, cei din organizaţie, ştiaţi unde erau conducătorii sau nu ştia decât nucleul coordonator?
Noi ştiam când veneau la noi, nici nu-i întrebam unde sunt. Eu l-am întrebat o dată pe Nicolae Fudulea, înainte să-i aresteze prima dată, să-i descopere, şi-a venit – eu chiar mă-nsuram în seara aia, pe 13 noiembrie – ṣi-a venit la mine; şi la noi, când se făcea nuntă înainte, se făceau câte ṣapte-opt cuptoare de pâine, ştiţi, ca să ajungă pentru nuntă. Şi a venit în seara aia, au venit toţi patru, săracii, era Nicolae Fudulea, Dumitru frate-său, era Stere Grasu şi Iancu Cotan. Şi au venit la noi acasă, au luat vreo trei-patru pâini de-acolo şi le-am dat şi două-trei kilograme de gaz şi el mi-a spus atuncea… „Dom’le, zic, aveţi grijă să nu vă descopere ăştia…„ Zice: „Dom’le, chiar dacă ne caută un inginer, nu ne găseşte unde suntem noi! N-aveţi nici o grijă, noi ştim ce facem!„ „Bine…„, zic.
Şi după aceea i-a urmărit, Securitatea îi urmărea… Ei [fugarii] au prins nişte pădurari care păzeau izvoarele, i-au bătut, i-au pus să-şi mănânce carnetele roşii [de membri de partid], au făcut multe, multe au făcut pe-acolo, prin satele alea, ştiţi. Pe ăştia cu colectările prin sate i-au bătut, îi puneau la punct. Asta a fost până în ’49. […] În ’49, la Panduru, când a venit Gogu Puiu a luat legătură cu Fudulea, cu fraţii Fudulea, s-au unit. […]
În Baltă [Deltă] s-au arătat câţiva fugari ṣi acolo, unul avea o balicheră, altul avea o „balalaică„ rusească, altul avea un pistol Daimler Puch german, erau vreo cinci-ṣase persoane.
În Baltă, unde anume?
În Baltă, la Tulcea, la Somova, pe-acolo. Şi mai erau, că-n Dobrogea mai erau [fugari] fraţii Croitoru, Nicolae ṣi cu Parfenie… ṣi ei au fost mulţi fugari pe-acolo, ei au vrut să se întâlnească cu Fudulea. Şi-ntr-o dimineaţă a venit Securitatea, a înconjurat toate… târlele astea de oi şi i-a arestat de-acolo, vreo 20 a arestat atunci ṣi-au făcut la puşcărie, săracii… […]
Aţi fost la şedinţa de constituire a organizaţiei, atunci cum s-au desfăşurat lucrurile?
Da, cum să nu! [Gogu] Puiu avea o calitate în plus, adică faţă de Fudulea, ştiu eu, era mai… el a spus aşa: „Dom’le, nu stau de vorbă numai cu oameni înstăriţi… Prima dată, zice, îmi chemaţi toţi intelectualii din sat: preoţi, învăţători, plutonieri majori, ăştia să vină prima dată aici ṣi după aia discutăm…„ Spunea: „Domnule, pericolul comunist, să vă spun ce-nseamnă: o acţiune de masă…„ […]
Deci să înţelegem că erau două puncte de vedere: cel al lui Gogu Puiu care vroia să se extindă mişcarea mult mai mult…
Da, şi Fudulea Niculae care era mai reţinut. Gogu Puiu căuta amploare mai mare, că-n ’49, cel târziu ’50, o să înceapă un război între Apus şi Răsărit şi noi trebuie să ne organizăm bine; Fudulea era mai… nu mai sceptic şi pesimist, dar cred că era mai realist, adică spunea: „Dom’le, zice, noi trebuie să avem răbdare, că trebuie să se prăbuşească comunismul!„ […] Noi, toată ziua, ăştia tineri care eram şi eram bine pregătiţi acuma, după trei-patru ani de zile, noi tot le spuneam lor ce se discuta în sat, ṣi cei care erau pro şi cei care erau contra [acṭiunilor concrete]. […] Că după aceea, noi mergeam prin toate satele, eram trimis de Fudulea… Gogu Puiu n-a putut, că eram în armată când a venit, în ’49, o dată-de două ori l-am văzut, o dată la Suflaru în casă şi-o dată la Grasu în casă. Vorbea foarte frumos… îmi plăcea de el, aşa, era un tip… [Iar] Fudulea era un om ager, ager. Numai când se uita la tine, te dădea cu uitătura jos! Şi nu era mare de statură, mic era.
Şi era stabilit un plan de acţiune?
Era, categoric, era plan de acţiune! Adică ce trebuia să facem?! …”
Mâine puteṭi citi: Haiducii Dobrogei, diferenṭe de opinii între conducători
„Dacă se-ntâmplă ceva cu noi, ultimul glonţ îl păstraţi pentru fiecare dintre voi!”
