Salvamontiştii atrag din nou atenţia, că toate traseele montane din Bucegi sunt închise, iar accesul turiştilor este interzis. Cei care vor să urce pe munte o pot face doar cu ajutorul instalaţiilor de transport pe cablu. Turiştii trebuie să fie însă echipaţi corespunzător pentru iarnă, adică să aibă haine groase şi bocanci. Salvamontiştii avertizează, că cei care urcă muntele pe jos, o fac pe proprie răspundere şi riscă să se accidenteze grav. Doi turişti, care rămăseseră blocaţi pe un versant din Bucegi, au fost salvaţi aseară după mai bine de 6 ore. Ei au stat nemişcaţi pe un perete vertical de stâncă la peste două mii de metri altitudine. Recuperarea a fost foarte dificilă din cauza temperaturilor scăzute şi a vântului puternic – a precizat şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc. Traseele montane vor fi redeschise anul viitor, pe 1 mai, daca vremea va permite acest lucru.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 decembrie)