Incendiu puternic izbucnit la un centru comercial din localitatea Şcheia, Suceava

Toate echipajele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul Suceava, ajutate de voluntari, acţionează, la această oră, la incendiul izbucnit la un mare centru comercial din localitatea Şcheia. Nu sunt victime cu răni grave, însă pentru persoane a fost necesară intervenţia SMURD. Acestora li s-a administrat oxigen, iar o persoană a fost transportată la spital, aceasta fiind intoxicată cu monoxid de carbon. Trebuie spus că focul a izbucnit în jurul orei 8:00, vorbim de o adevărată desfăşurare de forţe a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, este vorba de 15 autospeciale şi ambulanţe SMURD. Incendiul se manifestă cu violenţă, cu degajări de fum şi gaze toxice, ceea ce face dificilă şi intervenţia pompierilor, care încearcă să lichideze incendiul, cum spuneam, de mai bine de trei ore. De fapt, incendiul se manifestă în interiorul clădirii, pe suprafaţă de aproximativ 6.000 de metri pătraţi, însă marfa din centru este supraetajată, de accea şi intervenţia pompierilor este îngreunată.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 decembrie)