Preşedintele SUA, Barack Obama, intenţionează să semneze, până la sfârşitul acestei săptămâni, un act privind aplicarea unor noi sancţiuni împotriva Rusiei, a anunţat jurnaliştilor secretarul de presă al Casei Albe, Josh Earnest. Anterior, Josh Earnest a declarat că administraţia Obama „continuă să analizeze” un proiect de lege în acest sens, care a fost iniţiat de Congresul american. Un apel la semnarea de către preşedintele american a proiectului de lege privind noile sancţiuni împotriva Rusiei şi acordarea unui ajutor militar Ucrainei a fost făcut de către preşedintele Camerei Reprezentanţilor, John Boehner. „În numele Camerei Reprezentanţilor, fac apel la adresa preşedintelui Obama de a semna urgent acest proiect de lege” – a subliniat John Boehner.
(www.interfax.ru – 16 decembrie)