Adolescentul de 17 ani, Mohammed Islam, vrea să credeţi că a dat lovitura. Pe site-ul lui web, Ettaz Financial, elevul din ciclul superior de la un liceu din New York spune că a devenit interesat de industria financiară „la vârsta fragedă de opt ani”, a ajuns un cunoscător al bursei şi şi-a descoperit „atracţia pentru risc şi volatilitate”. Câţi bani a reuşit să câştige? Milioane – spune el. Iar valoarea lui pe net a ajuns la niveluri „cu opt cifre”. Însă lumea este plină de tineri ca Mo Islam, care acum recunoaşte că nu a câştigat niciodată nici măcar un ban la bursă. Doar că ei nu ajung de obicei în paginile unor ziare, cum s-a întâmplat cu ediţia de duminică a New York Magazine. Iar acum publicaţia le cere scuze cititorilor pentru acest articol bazat pe o istorie falsă.
www.washingtonpost.com – 17 decembrie