Ucraina şi Uniunea Europeană au convenit să finalizeze punerea în aplicare a Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize până la Summitul Parteneriatului Estic din mai 2015 – a declarat, marţi, preşedintele Petro Poroşenko, în timpul unei conferinţe de presă comune cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Politica externă şi de securitate, Federica Mogherini, care s-a aflat la Kiev. „Am ajuns la un acord şi sunt sigur că Ucraina va demonstra că întreprinde acţiuni decisive pentru ca până la summitul de la Riga să finalizeze punerea în aplicare a planului de liberalizare a regimului de vizelor, astfel încât, la Riga, să obţinem o dată clară a eliminării vizelor” – a subliniat Poroşenko. De asemenea, potrivit preşedintelui ucrainean, părţile au convenit să „aducă un nou suflu” în cadrul iniţiativei Parteneriatului Estic. „Rezultatele alegerilor din Republica Moldova au adăugat un optimism suplimentar în ceea ce priveşte eficacitatea acestei iniţiative (Parteneriatul estic, n.red)” – a remarcat preşedintele Ucrainei.
(www.eurointegration.com.ua – 17 decembrie)