Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a subliniat importanţa asistenţei financiare şi a altor metode de sprijin pentru Ucraina, în condiţiile crizei prin care trece această ţară. „UE şi statele sale membre trebuie să continue să ajute şi să sprijine activitatea Guvernului din Ucraina. Provocările cu care se confruntă ucrainenii sunt enorme” – a declarat, miercuri, preşedintelui Comisiei Europene. Potrivit lui Juncker, în primul rând, comunitatea europeană, dar şi cea mondială trebuie să ajute Ucraina pentru a obţine pacea în regiunile Doneţk şi Luhansk. „Armamentul trebuie retras de pe linia de frontului, iar procesul de pace trebuie să fie reluat” – a subliniat preşedintele.
Totodată, Juncker a remarcat că cea mai mare problemă cu care se confruntă guvernul ucrainean este încetinirea creşterii economice şi a menţionat că UE a oferit deja asistenţă financiară substanţială Ucrainei, în sumă de 1,36 de miliarde de euro. „În plus, încă 250 de milioane de euro vor fi disponibile în primăvara anului 2015” – a adăugat Juncker. „Ucraina are nevoie de mai mult ajutor. FMI a făcut o evaluare a decalajului financiar al Ucrainei. Ţara va avea nevoie de 15 miliarde de euro în plus faţă de ceea ce este deja planificat” – a explicat oficialul. În acest context, preşedintele Comisiei Europene a subliniat că UE poate oferi asistenţă exclusiv în limitele sale bugetare şi a precizat că fondurile excedentare ale UE s-au epuizat deja.
„Prin urmare, trebuie să putem răspunde cererii Ucrainei de a aloca două miliarde de euro, deoarece guvernul nu poate face acest lucru. Statele membre trebuie să aducă o contribuţie – întrucât UE nu poate face acest lucru – şi să ne dea mai multă flexibilitate în ceea ce priveşte bugetul” – a declarat Juncker. Preşedintele Comisiei Europene a mai subliniat importanţa securităţii energetice a Ucrainei, remarcând că UE va încuraja guvernul ucrainean să comande o cantitate suficientă de gaz din Rusia în ianuarie şi februarie 2015.
(www.delo.ua – 17 decembrie)