Conferinţa de presă a lui Vladimir Putin se va desfăşura pe un fond internaţional şi economic fără precedent

Astăzi va avea loc „marea” conferinţă de presă anuală a preşedintelui Rusiei, care se va desfăşura fără limite în ceea ce priveşte temele şi durata acesteia. Cea de-a zecea conferinţă de presă anuală a lui Vladimir Putin se va desfăşura pe un fond al problemelor financiar-economice şi internaţionale fără precedent, fapt ce a stârnit aşteptări extrem de ridicate de la această întâlnire a preşedintelui rus cu presa. Într-o discuţie cu corespondentul TASS, secretarul de presă al şefului statului rus, Dmitri Peskov, a subliniat că „nu există niciun regulament pentru această conferinţă de presă”, preşedintele Vladimir Putin urmând să răspundă la întrebări atât cât consideră necesar şi că „nimeni nu aleargă să bată recordul”.

Amintim că, cea mea lungă conferinţă de presă a avut loc în anul 2008 şi a durat 4 ore şi 40 de minute, iar cea mai scurtă – în anul 2013 şi a durat cu aproape o jumătate de oră mai puţin decât cea din 2008. Conform listelor publicate pe site-ul oficial al Kremlinului, interesul pentru discuţia cu Vladimir Putin a fost manifestat de reprezentanţi ai mass-media din Japonia, SUA, Iran, Germania, Franţa, România, Republica Belarus, Suedia, Israel, China, Danemarca, Spania, Abhazia, Polonia, Azerbaidjan, Vietnam şi Marea Britanie. Rândurile pentru presa rusă vor fi completate şi de reprezentanţi ai unor companii de televiziune şi publicaţii din Crimeea. Dmitri Peskov apreciază că principalele teme vor fi situaţia economică din ţară şi situaţia internaţională, reprezentanţii Kremlinului aşteptându-se ca cele mai multe întrebări să fie legate de „economia ţării, situaţia creată cu rubla, preţurile şi măsurile pe care intenţionează să le intreprindă Rusia”. O atenţie deosebită se aşteaptă să fie acordată şi situaţiei internaţionale, anul acesta fiind unul neobişnuit din punctul de vedere al schimbării paradigmei din sistemul relaţiilor internaţionale.

www.itar-tass.com – 18 decembrie