Oamenii colonelului Uţă care au scăpat în atacul de la 7/8 februarie 1949 au încercat sa se regrupeze. În primavară, unii dintre ei s-au reunit sub conducerea fraţilor Duicu din Domaṣnea. Securitatea avea informaṭii că ṣeful era Ion Duicu, zis Boieru, iar alături de el se mai aflau fraţii săi Nistor ṣi Petru, Gheorghe Cristescu, Petru Românu – grupul domăṣnenilor. Împotriva lor, la 30 ianuarie 1950 o companie din trupele de intervenţie a declanşat o operaţiune, în colaborare cu Miliţia. În lupta care a urmat au fost ucişi Ion Duicu şi Gheorghe Cristescu, au fost prinşi Petru Duicu, Petru Românu ṣi Nicolae Lalescu, dar Nistor Duicu ṣi Ioan Stelica au reuşit atunci să scape… Sentinţa nr. 720/1950 a Tribunalului Militar Timişoara prevedea condamnarea membrilor şi susţinătorilor grupului Duicu la pedepse situate între doi ṣi 25 de ani închisoare. Petru Duicu a primit 25 de ani.
Petru Duicu din Domaṣnea, Severin
„Cu Uṭă am fost noi în legătură, colonelul Uṭă; păi, cu el am ṣi fost fugari. […] În ‘48 am scăpat [de un atac], [eram] la unul, la Berindeie, acolo o venit prima Securitate care am luat contact cu ea. Numai am avut norocul c-o venit unul călări, cu un cal, în zorii zilei, se bătea ziua cu noaptea. Noi făcusem mâncare acolo, eram la un sălaṣ, la un om acolo, un om tot de-al nostru, la Berindeie.
Câṭi eraṭi?
Eram cu domn’ colonel Uṭă, mai mulṭi am fost, Vădrariu, Baderca, mulṭi am fost acolo… grup mare am fost. Şi ne anunṭase fata că urcă Securitatea
pe-aici, pe un tren de pădure, era un tren de pădure la Mehadica. Şi… „Nu mai staṭi, plecaṭi imediat!„, noi aveam mâncarea făcută, cald acolo. […] Până la urmă, noi am plecat în pădure, ne-am retras [de la sălaṣ]. Dar zăpada mare era! Am stat în marginea pădurii ṣi-o venit Securitatea, o văzut urmele noastre acolo, se vedeau, că era zăpada mare. Şi o încercuit sălaṣul ăla ṣi or început să tragă focuri, focuri de pistoale, de arme, aṣa, aiurea. Noi ne-am uitat numai din marginea pădurii să vedem, vin la noi, nu vin, că dacă veneau noi ne apăram, nu-i lăsam să intre! Dar n-or avut curaj, n-or intrat…
Deci ei trăgeau în casa goală…
În casa goală, or crezut că mai este cineva acolo; le era frică să se bage… Până la urmă, o văzut că nu iese nimeni, s-or băgat, or găsit acolo… noi ne-am uitat la ei. Or scos de acolo [aparatul de] radio, ce-or găsit, haine de-alea, or mai luat cu ei, dar la noi nu s-or băgat, în pădure. Nu s-or apropiat, dar or început să bată cu Brandt-urile, doamnă, ca pe front! Ca pe front bătea cu Brandt-ul, că frate-meu ṣtia ce-i ăla Brandt. Mai era unul, Românu Petru, ăla-i mort, cică „Ăla-i Brandt, nu vezi că bate ca să ne sperie… dacă intră în pădure, nu-i lăsăm să intre!„[…]
Pe colonelul Uṭă de când îl ṣtiaṭi?
Colonelul Uṭă o fost cu ei ṣi am stat cu el mult, la Cornereva am stat cu colonelul Uṭă. Am stat la unul, la Vulpeṣ Nicolae, aṣa-l chema. Ăla săracul o fost arestat ṣi-o murit la Gherla. […] [Pe Uṭă] nu l-am ṣtiut dinainte, poate frate-meu ăl mare l-o ṣtiut dinainte, dar eu nu l-am ṣtiut dinainte. Şi-am mai avut un avocat, Târziu, o fost cu noi, o stat cu noi, iară, pe-aicea.
Şi colonelul Uṭă săracul o murit… că noi ne-am despărṭit noaptea, atunci [în ‘49]. Noi, hai să venim la Domaṣnea, [trebuia] să vină ṣi ei la Domaṣnea la noi. Ei or rămas acolo, cu colonelul Uṭă, cu Cristescu Ilie, mai mulṭi or rămas, cu niṣte [oameni] de la Mehadica, de la Verendin… Şi noi am venit încoace; când am venit încoace, ne-am dus la o casă aicea, în marginea comunei.
Câṭi aṭi venit încoace?
Patru am venit încoace ṣi am ajuns noaptea, târziu, tot pe marginea comunei ṣi-am ajuns la o casă aici, care era în legătură cu noi, era ṣi cu Poṣta. Şi când am ajuns la ea, am bătut la geam ṣi [omul] nimic! „Ce-i?…„ „Îi Securitatea aici!„, cică, „la toate intrările în comună îi Securitate…„ Cică: „Staṭi acia, să vă aduc ceva de mâncare…„ Ne-a adus în grădină – acolo, zăpada mare! – ṣi frate-meu Ion, ăsta mare care o fost pe front în Rusia, spune către el: „Du-te la bunar…„, dar era 12 noaptea, să se ducă să ia apă, să vadă dacă-s acolo. O aruncat apa din găleată ṣi s-o dus acolo, la fântână, să ia apă. […] Şi când s-o dus, auzim vorbă, gălăgie, securiṣti care erau de pază, dă-i, bate la el: „Unde-s partizanii?„ „Ce partizani?… noi nu ṣtim de partizani!„ „Ce cauṭi noaptea la apă?„ „Păi mi s-o terminat apa, am nevoie de apă…„, cutare. Şi l-o bătut, săracul, când o venit aṣa făcea… i-or dat drumul până la urmă. Şi noi am plecat la Cornereva atunci. Şi despărṭiṭi am fost atunci, colonelul Uṭă, n-am mai dat de el ṣi iarna, săracul, o fost trădat de unul, Andrei Vădrariu, la Breazu. Şi acolo or fost împuṣcaṭi patru: domnul colonel Uṭă, Cristescu Ilie, Voica de-aici, moṣul cu sălaṣul ṣi mai unul de la Luncaviṭa, Irimescu. Şi unul, rănit, l-o prins, pe Mircea Vlădescu, dar l-or omorât în închisoare, condamnat la 20 de ani, l-or omorât în închisoare. Dar pe mulṭi or omorât în închisoare!
La Cornereva unde stăteaṭi, aveaṭi sălaṣ?
Aveam la unul, la Vulpeṣ Nicolae. Am stat mult la ăla acolo, cu dom’ colonel Uṭă…
Cum era colonelul Uṭă aṣa, ca om? Puteṭi să-i faceṭi un portret?
Era om solid, dar om de caracter, om integru, nu-i era frică; numai că el n-avea copii ṣi zicea către frate-meu: „Ioane, eu merg cu tine noaptea…„, când mergeau, „în faṭă, că eu n-am copii. Numai nu ṣtiu pe unde să merg, nu ṣtiu locul…„ ṣi mergea în faṭă cu frate-meu. Într-o noapte… eu cu alṭii mergeam mai în spate, eram copil, încă tânăr, uitasem de frică, nu-mi mai era frică nici mie, uitasem de frică. Odată auzim: „Stai!…„, când treceam o cale ferată. Eram [cu] domn’ colonel, cu frate-meu, cu Ion, ăsta. Noi, imediat, ăṣtia din spate, am încercuit locul, unii pe-o parte, unii pe alta. Erau doi militari la calea ferată, care patrulau… Securitate, în Teregova erau 100 de securiṣti! – ăia permanent, stăteau în comună.
Plus, anunṭau Caransebeṣul, Lugojul, Timiṣoara, să vină dacă era ceva sigur că e de prins, atunci anunṭau mai mulṭi… chemau întăriri. Şi la noi tot la fel o fost în comună, aici, o fost în Luncaviṭa, o fost în Verendin, în Mehadica, pe comunele astea au fost securiṣti care stăteau permanent în comună, acolo… […] Şi „Fraṭilor, să nu ne faceṭi nimic!„, zic ăia, militarii. „Măi băieṭi, noi n-avem nimic cu voi. Dar voi dacă spuneṭi ceva, atunci să ṣtiṭi că vă găsim!„ „Dac-om spune, fraṭilor, ceva, să ne faceṭi ce vreṭi!„ Dar nici n-or spus! […]
Mai făceam exerciṭii [de tragere], că ieṣeam la munte, în pădurea mare, făceam exerciṭii… că dacă eṣti atacat, să poṭi să te aperi. Şi-aṣa ne acuză: că am omorât Armată, cutare. Noi, de câte ori ne-am întâlnit cu Armată, ne-am întâlnit o dată, numai eu cu frate-meu, cu Ion ṣi cu Românu am fost, trei; ṣi ei or fost cred că vreo 20 de securiṣti – am dat nas cu ei, fără să vrem!
Când am dat nas, frate-meu i-o ṣi somat – noi aveam cartuṣ pe ṭeavă, grenade în buzunar; ei or înlemnit! – „Să nu faceṭi nici o miṣcare, că sunteṭi încercuiṭi!„, [zice] frate-meu. „Cum faceṭi o miṣcare, sunteṭi gata! Staṭi jos, lăsaṭi pistoalele acolo, jos…„ El s-a făcut că face semn la noi, dar numai noi trei eram! Frica-i mare… „Ce căutaṭi pe-aici?„„Fraṭilor, noi n-avem nimic cu dumneavoastră. Noi suntem trimeṣi ṣi dacă vă vedem, ne facem că nu vă vedem…„ […] Păi ei nu ṣtiau… treceam prin comună, numai până la 9 era voie la noi să circuli, sara. Şi noi ne băgam în comună, noaptea. Vorbeam de fân, treceam pe lângă securiṣti; puteai să-l iei de gât, nu cu pistolul! Că noi eram îmbrăcaṭi ca ṣi populaṭia, nu te putea cunoaṣte. Noi vorbeam de fân, dar noi nu eram cu fânul, noi aveam pistoale pe dedesubt!”
Mâine puteṭi citi ultimul episod: Ancheta. Închisoarea
„Spune, că-ţi omorâm băiatul!”
