Lia Olguţa Vasilescu, primar al municipiului Craiova şi important membru PSD, susţine că teza sa de doctorat în sociologie este originală 100% şi respinge categoric acuzaţiile de plagiat. Ea consideră că autoarea expertizei fie a făcut o gafă, fie este rău intenţionată şi a avertizat că o va da în judecată pentru calomnie, dar că este gata şi să dea explicaţii în faţa Consiliului Naţional de Etică, cel cu atribuţii în cazul persoanelor cu demnitate publică. Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a anunţat că s-a autosesizat în privinţa unei suspiciuni de plagiat legate de teza de doctorat susţinută de Olguţa Vasilescu la Facultatea de Sociologie a Instituţiei în anul 2007. În urma unei expertize de specialitate s-a constatat că mai multe pasaje din lucrare nu au fost atribuite surselor, conform normelor academice, iar un întreg capitol a fost preluat integral de pe internet, fiind vorba de un text care nu are autor, se arată într-un comunicat.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 decembrie