Parlamentul discută pe articole proiectul de buget pentru anul 2015

Senatorii şi deputaţii, reuniţi în şedinţă comună, au reluat, cu puţin timp în urmă, discutarea pe articole a proiectului bugetului de stat pentru anul viitor. Redactorul nostru, Cătălin Purcaru, ne spune ce se întâmplă în acest moment şi ce declaraţii s-au făcut în sesiunea de dezbateri de dimineaţă. Bună ziua, Cătălin!

Reporter: Bună găsit! Senatorii şi deputaţii au alocat 20 de ore pentru dezbaterea pe articole a proiectului legii bugetului pentru anul viitor. Discuţiile din plenul reunit vizează amendamentele depuse la proiect. Comisiile parlamentare, reunite, de buget-finanţe au admis 54 de amendamente, iar peste 2.000 au fost respinse. În prima parte a şedinţei, la dezbaterile generale, premierul Victor Ponta afirma că bugetul de stat pentru anul viitor este unul realist de creştere economică şi cu perspectivă de dezvoltare a României. În schimb, opoziţia a precizat că nu va vota proiectul de buget pentru anul viitor, despre care a afirmat că este cârpit şi nerealist. La această oră, dezbaterile continuă în plenul reunit al parlamentului.

Realizator: Cătălin Purcaru a transmis de la Palatul Parlamentului. Dezbaterile privind proiectul de buget pentru 2015 pot fi urmărite live pe site-ul nostru politicaromânească.ro

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 decembrie