Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat ieri Occidentul că încearcă să construiască un nou Zid al Berlinului în Europa prin instalarea sistemului de apărare antirachetă, şi că se comportă ‘ca un imperiu’. La conferinţa sa de presă anuală susţinută în faţa a 1.200 de ziarişti, liderul de la Kremlin a explicat că reluarea zborurilor bombardierelor strategice ruse a fost un răspuns la incursiunile efectuate de avioanele americane în apropierea frontierelor Rusiei. Pe de altă parte, Vladimir Putin a încercat să calmeze temerile privind economia ţării, după căderea dramatică a rublei în această săptămână. El a acuzat factorii externi pentru criza monedei naţionale, în principal preţul la petrol, precum şi sancţiunile occidentale – ne-a transmis corespondentul nostru Alexandr Beleavski.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 decembrie