Peste 40 de copii au fost ucişi în luptele din Donbas

Cel puţin 44 de copii au fost ucişi în estul Ucrainei, de la începerea luptelor dintre teroriştii proruşi şi armata ucraineană – se arată într-un comunicat al ONU. Reprezentantul filialei regionale a Fondului ONU pentru Copii (UNICEF) pentru ţările din Europa Centrală şi de Est şi Asia Centrală, Kristen Elsby, precizează că, începând cu luna martie a acestui an, din zonele din Ucraina afectate de conflicte au fugit peste un milion de oameni. „530.000 de oameni au fost strămutaţi în alte regiuni ale ţării, cel puţin 130.000 dintre ei fiind copii” – a menţionat oficialul. Reprezentantul UNICEF a mai remarcat că în zonele regiunii Doneţk unde mai au loc lupte au fost închise 147 de şcoli, iar în teritoriile controlate de guvernul ucrainean au fost deteriorate sau distruse 187 şcoli. În total, de la 1 septembrie, 50.000 de copii ucraineni nu au putut să meargă la şcoală.

(www.zn.ua – 20 decembrie)