Klaus Iohannis este oficial preşedintele României

Klaus Iohannis este, de aproape două ore, preşedintele României. A fost o zi a ceremoniilor la Parlament şi Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis a depus jurământul de învestitură în plenul reunit al parlamentului, adresând şi un mesaj membrilor legislativului. După depunerea jurământului, Klaus Iohannis a ajuns la Palatul Cotroceni pentru a prelua mandatul de şef al statului. Regimentul de gardă i-a prezentat onorul noului preşedinte, după care Klaus Iohannis a fost întâmpinat de Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, în holul de onoare al Palatului Cotroceni, apoi a avut loc ceremonia predării „Colanului de aur”, astfel că preşedintele Klaus Iohannis a primit de la Traian Băsescu acest ordin care, prin lege, îi revine preşedintelui României pe perioada mandatului. Fostul şef al statului, Traian Băsescu, a părăsit apoi Palatul Cotroceni, regimentul de gardă prezentându-i onorul.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 decembrie)