25 de ani au trecut de la acel decembrie 1989, 25 de ani de când dictaturile comuniste s-au prăbuşit în Europa de Est. Mişcări începute în Polonia, cu acţiunile Sindicatului „Solidaritatea”, cu Revoluţia de Catifea din Cehia, căderea zidului Berlinului şi sfârşite, din păcate, prin represiuni sângeroase în România.
Remus Rădulescu: Aniversăm 25 de ani de la acele momente, dar îi şi comemorăm pe eroi martiri ai Revoluţiei Române, peste 1.000 de morţi şi alte mii de răniţi. În faţa Sălii Radio începe un ceremonial militar religios. Garda militara va prezenta onorul, apoi va avea loc o slujbă de pomenire a eroilor din decembrie 1989, urmată de momentul depunerii de coroane de flori. Evenimentul este organizat de Asociaţia „Club 22 Radio”.
*
– Garda militară prezintă onorul
*
Viorela Pănculescu: Garda militară a prezentat onorul. Este vorba despre Batalionul 121 Transport materiale Bucureşti. Am ascultat şi Imnul Naţional.
Viorel Popescu, fostul director al Postului Radio România Actualităţi: 25 de ani. În miezul zilei de 22 decembrie 1989, după ce cuplul Ceauşescu a fugit cu elicopterul de frica mulţumii dezlănţuite în faţa Comitetului Central, Radioul public a început să transmită în direct evenimentele. A fost prima emisiune, o emisiune maraton a Radioului liber. În arhiva sa sonoră, sunt păstrate vocile pline de emoţie ale unor tineri veniţi din inima Capitalei să dea această veste istorică ascultătorilor: căderea dictaturii.
Viorela Pănculescu: Cel pe care l-aţi auzit vorbind este domnul Viorel Popescu, fostul director al Postului Radio România Actualităţi şi unul dintre cei care au participat la prima transmisiune liberă a postului public de radio.
*
-: Aici Bucureşti, România. Transmitem un comunicat important pentru ţară.
-: Fraţi români, a fost o revoluţie paşnică, a noastră, a tuturor, nu numai a copiilor, nu numai a tinerilor, a noastră, a părinţilor, a bunicilor, a tuturor. Suntem emoţionaţi. Am venit aici, la Radioduifuziunea Română, pentru a vă vorbi, pentru a vă anunţa că dictatorul a căzut, pentru a vă anunţa că ţara este liberă, pentru a vă anunţa că noi, toţi, suntem oameni liberi. Fraţi români, facem un apel la voi să fiţi în întreaga ţară aşa cum suntem noi, acum, în Bucureşti, să fiţi fericiţi, să fiţi liberi şi să vă păstraţi calmul! Sub niciun motiv să nu comiteţi acte de violenţă!
-: Să nu uităm că trebuie să reconstruim ţara.
-: Şi o vom reconstrui aşa cum am reconstruit-o şi bătrânii, şi bunicii, şi strămoşi noştri. Să fie pace şi deplină securitate şi sănătate în lume, şi la noi în ţară!
-: După 40 de ani de minciuni, ascultaţi pentru prima oară, fraţi români, glasul adevărului. Aceşti tineri care până mai acum câteva clipe erau în bătaia gloanţelor, acum, aici, în faţă microfonului, vă cheamă să participaţi aici alături de ei la reconstrucţia ţării, la aducerea ei pe destinul frumos al civilizaţiei adevărate.
-: Fraţi români, vă vorbeşte un redactor al Redacţiei de Actualităţi Radio – Radiojurnal, de aici din cabina în care suntem cot la cot toţi cei care dorim binele naţiunii noastre şi îmi cer scuze pentru miniciunile pe care le-am spus de la acest microfon. Fraţi români, în numele victimelor care au căzut pentru democraţiei, pentru dreptate în scumpa noastră ţară, facem apel noi cei de aici, din această cabină, la ordine. Numai astfel vom putea trece peste acest moment greu prin care trece ţara.
*
Violeta Pănculescu: Da, aşa suna postul acum 25 de ani, chiar în ziua de 22 decembrie 1989. Cu multă emoţie a fost făcută acea transmisiune, multă emoţie este şi astăzi, pentru că multe dintre vocile care sunt acolo nu mai lucrează la radio sau chiar au plecat dintre noi, cum este vorba despre Ioan David, care, din păcate, nu mai este astăzi cu noi.
Vireol Popescu: /…/ Pavel Bucur şi reprezintă două aripi frânte. Monumentul simbolizează vieţile frânte ale tinerilor eroi căzuţi în lupta împotriva tiraniei şi comunismului din decembrie 1989. Vă rog să păstrăm un moment de reculegere în memoria lor. Mulţumesc. Sărbătorim, deci, astăzi 25 de ani de la victoria Revoluţiei Române, dar, din păcate, noua generaţie nu ştie mare lucru despre evenimentele din 1989. Cum a participat Radioul? Tinerii revoluţionari veniţi din centrul Bucureştiului la Radio au fost conduşi în cabina de emisie de colegul nostru Alexandru Mironov. Îmi amintesc şi acum cu emoţie sublima tensiune a glasului său anunţând că un grup de români numeros şi paşnic a bătut la porţile Radioului pentru a li se deschide poporului. Alexandru Mironov este acum aici, cu noi, îl invit la microfon. Te rog să ne povesteşti cum aţi reuşit să pătrundeţi în clădirea Radioului, să treceţi de paza militarizată, pentru că erau înarmaţi.
Alexandru Mironov: Un pluton de soldaţi ai Securităţii era în hol. Văzusem seara, în seara din 21 şi în dimineaţa zilei de 22 ce se poate întâmpla. Nu credeam că se poate trece aşa de uşor nici la Radio, nici la Televiziune. La Televiziune chiar eram convins că lumea nu o să poată intra şi, când am văzut că tancurile se îndreaptă, de la etajul patru le-am văzut, dinspre centru spre exterior, ştiam, se anunţase moartea lui Milea, am hotărât împreună cu Mircea Munteanu, cu Mihai Miron, cu Carol Mălinescu, cu alţi colegi, cu directorul Ilie Mihai să ieşim în faţă. Mulţimea venise deja. L-am recunoscut pe colegul David în faţă, pe Sandu Şofron, pe Ivaşcu, pe Ciochinaru, i-am cunoscut după aceea, şi spectacolul era aşa, spectacolul, este îngrozitor ce spun, 10-12 soldaţi cu Kalaşnikov-uri îndreptate spre noi. Am coborât scările şi am ţinut atunci cred că cel mai scurt şi cel mai important discurs al vieţii mele. ‘Sunt părinte de copii ca voi, le-am spus celor cărora le curgea sudoarea de sub căşti. Spun şi scriu poveşti pentru copii ca voi. Dacă vreunul dintre voi trage, murim cu toţii. O să ia foc clădirea. Plecaţi de aici!’ Subofiţerul Fănică Băjenaru s-a ridicat, a făcut un semn şi cei 10-12 soldaţi au ţâşnit pur şi simplu la subsol. Subofiţerul a plecat demn cumva. Lumea de la uşă încremenise pentru moment. Era ca un stop cadru de televiziune. Apoi, ne-am dus la uşă, am cerut: ‘Alegeţi repede 10 oameni să intrăm, până când nu se trezesc ceilalţi’. 10 oameni au fost alei. Alexandru Şofran printre ei. Am intrat pe la etajul II. Mai erau subofiţeri. Avantajul Televiziunii – eşti cunoscut. I-am spus: ‘Sunt cu mine’. Am intrat în Cabina 21. Nu ştiam, niciodată nu fusesem în direct. Erau Filip şi Coralia Meteleanu. A fost Comunicat important pentru ţară. Ştiu că m-a zguduit atunci. Am spus: ‘Oamenii au venit. Ieşiţi acum în stradă, oamenni! Acum ori niciodată!’ Nu ştiam ce avea să se întâmple. Oamenii Radioului au acţionat extraordinar. Adevăratul eroism este al celor veniţi din ţară, dar şi al lui Viorel, şi al Adrianei, şi al celorlalţi colegi, pentru că, dacă Ceauşescu se întorcea, aici era moarte de om. Zile întregi au vorbit şi am vorbit la radio şi am ţinut ţara, ştiind cu ce se întâmplă, am filtrat ştirile, ca să nu speriem oamenii. Am reuşit, zic eu, să dăm Radioului această poziţie pe care etraordinara instituţie numită Radio România o merită. Poate cea mai bună instituţie din istoria culturii româneşti./aionescu/atataru/ Radioul, creu eu, s-a umplut de glorie, ajutat fiind şi de cei care au venit din stradă. Ce mă miră este că în ultimele zile am ascultat la jurnale cât de important şi cât de mult ne-a ajutat BBC-ul, ne-a ajutat Europa Liberă, ne-a ajutat Televiziunea. În primul rând, cei de aici şi-au făcut datoria, asta este foarte important. Ce s-a întâmplat după aceea nu ştiu dacă mai este vina oamenilor de radio, adică sigur că a urmat şi abolirea Tratatului de la Varşovia, şi NATO, şi Uniunea Europeană, dar şi faptul că 95% din români au fost jefuiţi de 5% din români, în înţelegere cu companiile străine, şi ideea pentru care ne-am riscat vieţile, aceea că o viaţă decentă merităm cu toţii, ideea asta nu a fost după 25 de ani dusă la împlinire. Eu, astăzi, vreau să aduc un omagiu slujitorilor justiţiei, Liana Stanciu, Lia Savonia, Laura Codruţa Kövesi, Camelia Bogdan, Laura Andrei şi tuturor celorlalţi pentru faptul că ei preiau de la noi, mai departe, revoluţia. Vrem o viaţă decentă pentru fiecare cetăţean român, de acum înainte, lor, justiţiei le dăm mai departe. Mulţumesc.
Viorela Pănculescu: L-am ascultat pe Alexandru Mironov. Continuă Viorel Popescu.
Viorel Popescu: Aş vrea, în câteva minute doar, să punctez ceea ce nu s-a prea spus, ce a însemnat Radioul pentru Revoluţia română, rolul Radioului în Revoluţia română. Dat fiind faptul că, practic, fiecare familie de la noi poseda un aparat de radio, toţi românii au putut urmări în direct mersul evenimentelor din decembrie de foc. Tot de la Radio, în elicopter, a aflat şi dictatorul că revoluţia izbucnise. Un cutremur de proporţii avea să dărâme închisoarea comunistă, în care suferea un întreg popor. Afirm, fără exagerare, că revoluţia română a fost transmisă la Radio în direct, clipă de clipă. Euforia primelor ore ale radio-revoluţiei, ca să îi spunem aşa, a avut rezonanţa unei descătuşări. Vocile necunoscute venite la început de pe stradă, care s-au succedat haotic la microfon, au părut însă unor ascultători ca fiind un fel de scenariu radiofonic, o ficţiune. De aceea ne-am organizat rapid, ne-am împărţit pe echipe ad-hoc, astfel ca Radioul să se audă nonstop, zi şi noapte. Au preluat microfonul vocile arhicunoscute, consacrate, care au asigur identitatea postului nostru de radio şi credibilitatea mesajelor. Astfel noi, cei din corpul editorial, precum şi colegii de la Tehnică, nu toţi însă, căci mulţi fugit acasă, iar alţii s-au ascuns sub birouri în acele zile de foc, dar cei care am rămas pe baricadele Radioului am contribuit prin curaj şi perofesionalism la abolirea dictaturii şi cucerirea libertăţii şi demnităţii./asalar/atataru/ Aşadar, Radioul, alături de Televiziune, a fost o sursă vie de informaţii la scară naţională, a avut un rol vital în schimbarea destinelor noastre. Dacă Radioul şi Televiziunea ar fi tăcut sau ar fi difuzat numai muzică, vă imaginaţi cum s-ar fi învârtit roata istoriei? S-ar mai fi manifestat acea solidaritate de luptă între români din toate colţurile ţării? Radioul a funcţionat, în acelaşi timp, ca un vector emoţional, ca un factor moral mobilizator, insuflând maselor de ascultători curaj, tenacitate, dârzenie, sentimentul unităţii de gând şi de acţiune. În zilele şi nopţile de coşmar dinaintea Crăciunlui, sub grindina de gloanţe, ne îngheţaseră sufletele de teamă că vom rata victoria, de teamă că nu vom reuşi să scăpăm de tiranie şi comunism, de nervi, de sărăcie, de întuneric – ni se tăia curentul în fiecare zi -, de teamă că vom duce în continuare traiul acela drămuit în raţii: raţia de lapte, de pâine, de zahăr, de ulei. Şi fericirea o trăiam tot în raţii, în raţii infime. În cele din urmă, însă, eroismul românesc a învins teama. Vă amintiţi? De Crăciun ne-am câştigat raţia de libertate. E adevărat, cu preţul vieţii a peste 1.100 de eroi martiri care s-au jertfit pe altarul revoluţiei. În seara Naşterii Domnului şi a naşterii unei noi societăţi în România, am anunţat pe post, îmi amintesc şi acum cu emoţie: „O, ce veste minunată! Dictatorul a murit!” Această frază, preluată ca atare de agenţia France Presse, a făcut înconjurul lumii. Radioul a fost, deci, o sursă credibilă de informare la nivel internaţional. Vă reamintesc că, atunci, Radioul emitea în 17 limbri străine peste hotare. Celebrăm, astăzi, împlinirea a 25 de ani de la victoria Revoluţiei române, cu lumina bucuriei în suflet, dar şi a amintirilor pioase. Să nu ne uităm niciodată eroii! Este încurajator pentru noi că, ieri, noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, a exprimat un gând de recunoştinţă faţă de eorii Revoluţiei, a căror jertfă – a spus domnia sa – ne îngăduie astăzi să ne bucurăm. Da, să ne bucurăm şi să cinstim memoria, fiecare dintre noi, în aşa fel încât tot mai mulţi români să creadă că sacrificiul eorilor martiri nu a fost zadarnic. În încheiere, vreau să vă aduc la cunoştinţă că Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989 a acordat Asociaţiei „Club 22 Radio”, legal constituită în 1992, prin preşedintele Gheorghe Ivaşcu, placheta comemorativă la „25 de ani de la victoria Revoluţiei”. Continuăm ceremonialul din faţa monumentului dedicat eroilor luptei anticomuniste cu o slujbă de pomenire oficiată de către un sobor de preoţi de la Administraţia Cimitirelor Bucureşti.
Remus Rădulescu: În practica creştină răsăriteană, pomenirea celor plecaţi din lumea aceasta îşi are temeiul în credinţa că viaţa omului nu se încheie odată cu moartea. Când trupul moare, sufletul continuă să trăiască altă dimensiune – este lumea spirituală în care are loc întâlnirea cu Dumnezeu. Cei rămaşi aici pot, totuşi, să mai aibă legătură cu cei plecaţi prin rugăciune. Este ceea ce se întâmplă acum. Slujba de pomenire pentru eroii Revoluţiei este o rugăciune către Dumnezeu, căruia îi cerem să îi primească pe cei care au murit eroic în 1989 în comuniunea cu El. În cazul eroilor, pomenirea este şi un act de cinstire; îi cinstim şi îi admirăm pentru sacrificiul lor. Ei au murit pentru idealul libertăţii, al eliberării de un regim dictatorial care era împotriva demnităţii celor pe care îi stăpânea, adică împotriva noastră, a românilor. Ne-am căpătat atunci libertatea şi demnitatea cu preţul sacrificiului eroilor. De aceea, slujba de pomenire este şi un mod de a exprima recunoştinţa faţă de ei şi faţă de Dumnezeu. Slujba, după cum vă spuneam, are loc în faţa Monumentului de aici, din faţa Sălii Radio, o slujbă de pomenire care va fi continuată cu depunerea de coroane. Viorela trebuie să spunem din partea cui se depun coroane aici, la Sala Radio.
Viorela Pănculescu: Din partea Camerei Deputaţilor, din partea Senatului României, Consiliului Naţional al Luptătorilor din 1989, Decembrie, Institutul Revoluţiei Române, Radio România, Asociaţia „Club 22 Radio” şi Preşedinţia României, din partea dlui preşedinte Klaus Iohannis. Aici continuă serviciul religios. Va fi urmat de depunerea de coroane de flori.
