Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, începe, astăzi, o vizită de două zile în Irak. La Bagdad, Mogherini se va întâlni, printre alţii, cu premierul Haider al-Abadi, iar mâine, va vizita Regiunea Autonomă Kurdă, din nordul ţării. Vizita are loc în contextul în care Irakul traversează una dintre cele mai severe crize din istoria sa, o parte importantă din teritoriul ţării fiind controlată de gruparea jihadistă Statul Islamic. O coaliţie internaţională coordonată de Statele Unite sprijină Bagdadul în lupta sa împotriva Statului Islamic.
Înaltul reprezentant pentru politică externă şi securitate comună al Uniunii Europene, doamna Federica Mogherini, va transmite un mesaj de solidaritate şi va confirma noilor autorităţi de la Bagdad faptul că Bruxelles-ul este pregătit să-şi aprofundeze relaţia cu Irakul. Mogherini va merge, marţi, la Erbil. Acolo va discuta cu reprezentanţii autorităţilor kurde despre provocările majore cu care se confruntă regiunea Kurdistan şi populaţia acesteia, care luptă de ceva timp împotriva grupării Statul Islamic şi despre catastrofa umanitară pe care această organizaţie teroristă a creat-o.
Federica Mogherini se va întâlni cu preşedintele Regiunii Autonome, Masoud Barzani. Şefa diplomaţiei europene va vizita în regiune şi un centru unde sunt găzduite familii de creştini care au fugit din calea avansului jihadiştilor din organizaţia Statul Islamic. Uniunea Europeană, care a transferat deja 20 de milioane de euro Irakului, constând în ajutor umanitar, declară că este pregătită să ofere şi mai mult sprijin financiar, politic, umanitar şi de dezvoltare pentru a asista ţara în lupta împotriva violenţei jihadiştilor.