Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, va avea, luni, o întâlnire cu şeful delegaţiei palestiniene la negocierile privind Orientul Mijlociu, Saeb Erekat. Întrevederea dintre Serghei Lavrov şi Saeb Erekat va avea loc pe fondul înaintării de către Iordania în Consiliul de Securitate al ONU a unui proiect de rezoluţie în care este prezentat bilanţul pe ultimele 12 luni privind soluţionarea conflictului palestiniano-israelian. Rezultatul soluţionării ar trebui să fie crearea Statului Palestina „suveran şi viabil”. În document se afirmă, de asemenea, că toate forţele israeliene trebuie să părăsească teritoriile ocupate înainte de 2017. Şeful diplomaţiei ruse, răspunzând la întrebarea referitoare la poziţia Rusiei privind acest proiect de rezoluţie, a declarat: „Rusia nu are nicio problemă din punctul de vedere al recunoaşterii statalităţii palestiniene, propusă în proiectul de rezoluţie a CS al ONU. Singura problemă este cum va evolua în viitor procesul de pace din regiune”. Amintim că situaţia privind această rezoluţie a fost discutată, săptămâna trecută, de către Saeb Erekat cu secretarul de stat al SUA, John Kerry.
(www.itar-tass.com – 22 decembrie)