NATO comentează decizia Ucrainei de a renunţa la statutul de ţară nealiniată militar

Alianţa Nord-Atlantică respectă decizia Radei Supreme de la Kiev de a anula statutul Ucrainei de ţară nealiniată militar şi confirmă faptul că statul ucrainean poate deveni membru al NATO, în cazul în care doreşte acest lucru, dacă îndeplineşte standardele necesare şi dacă respectă principiile organizaţiei. „Respectăm decizia Parlamentului ucrainean. Ucraina este o ţară independentă şi suverană şi doar ea îşi poate decide politica externă. Aşa cum s-a convenit la summitul de la Bucureşti, în 2008, uşile noastre sunt deschise, iar Ucraina va deveni membră a NATO în cazul în care va solicita acest lucru, dacă se va conforma standardelor şi dacă va respecta principiile necesare” – au declarat pentru agenţia ucraineană UNIAN surse din cadrul Cartierului General al NATO. Potrivit reprezentanţilor Alianţei Nord-Atlantice, în cazul în care Ucraina va decide să depună cererea de aderare, NATO „va evalua nivelul de pregătire al Kievului la fel cum procedează cu orice alt candidat”. Parlamentul ucrainean a adoptat, marţi, proiectul de lege propus de preşedintele Petro Poroşenko privind abolirea statutului de ţară în afara blocurilor militare, demers menit să aprofundeze cooperarea cu NATO, în vederea îndeplinirii criteriilor necesare pentru obţinerea calităţii de membru al Alianţei.

www.unian.net – 23 decembrie