La Crăciun ne întoarcem privirea spre Nașterea lui Isus Cristos, așa cum este redată în Evanghelii.
Sfântul Luca ne spune că Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem (…) 
împreună cu Maria, logodnica lui (…) Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei (Lc 2,4-7).
Aflăm astfel că venirea în lume a Fiului Mariei a avut loc nu într-o casă, care este locuința oamenilor, ci într-un ambient destinat animalelor. Semnul sărăciei, al umilinței însoțea nașterea lui Isus, deși el era Fiul Tatălui ceresc, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat .
Tot Sfântul Luca ne transmite că în același ținut erau unii păstori care trăiau pe câmp și păzeau turmele pe timpul nopții. Și le-a apărut un înger al Domnului și gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinși de mare spaimă. Îngerul le-a spus: „Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul ”.
Profetul Isaia care trăise multe secole înainte, vorbea despre Nașterea lui Isus ca și cum ar fi fost martor ocular; el spunea Un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă. Stăpânirea va fi pe umerii lui (Is 9,5). Care stăpânire? Adică ce putere avea pe umerii lui acel Copil care în ceasul venirii pe lume nu avea un acoperiș deasupra capului, iar ca leagăn nu avea decât ieslea animalelor?
Cu îngerul care le anunța păstorilor nașterea Mântuitorului s-a unit o mulțime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu și spunând: Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește (Lc 2,13-14).
În aceste cuvinte rostite de glasurile îngerilor găsim răspunsul la întrebarea noastră: ce Stăpânire sau care putere stătea pe umerii Pruncului Isus? O putere unică; puterea pe care numai El o are. Numai El are puterea de a pătrunde în sufletul fiecărui om cu pacea care vine de Sus. Numai El are puterea să-i facă pe oameni să devină fii ai lui Dumnezeu.
Numai El poate să ridice istoria fiecărui om la înălțimea slavei lui Dumnezeu. Numai El!
În acest sens ne amintim de cuvintele Sfântului Paul din scrisoarea către Tit: Dar când s-a arătat bunătatea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu mântuitorul nostru – nu prin faptele pe care le-am fi făcut noi în dreptate, ci după îndurare – el ne-a mântuit prin baia renașterii și reînnoirii Duhului Sfânt, pe care l-a revărsat din belșug asupra noastră prin Isus Cristos, mântuitorul nostru, pentru ca, justificați prin harul lui, să devenim în speranță moștenitori ai vieții veșnice (Tit 3,4-7).
Născându-se, Isus aduce în lume pace și mântuire, har și speranță, îndurare și iubire dumnezeiască.
Sărbătoarea Crăciunului adâncește certitudinea că Biserica are aceste daruri divine aduse de Isus și ne spune că ea dorește să ne împărtășească pe toți cu ceea ce i-a fost dat: mântuire, pace, Cuvânt, iubire milostivă, renaștere și înnoire în Duhul Sfânt.
Așa cum am mai spus-o și altă dată, noi, preoții, slujitorii Bisericii și ai poporului lui Dumnezeu, ne bucurăm când credincioșii, prin apropierea de Sfintele Taine, primesc din darul Mântuirii, din darul păcii, din pâinea Cuvântului și a iubirii iertătoare.
Și pentru că am amintit de preoți, vreau să le mulțumesc și de această dată pentru munca lor depusă zi de zi; nu numai pentru drumurile făcute la căpătâiul bolnavilor sau însoțind pe frații noștri răposați pe ultimul lor drum; nu numai pentru lucrarea lor plină de răbdare și abnegație, ci pentru fidelitatea lor aleasă, pentru suportarea suferințelor și a umilințelor, pentru crucea singurătății și a greșelilor, pentru iubirea de Biserică, pentru dragostea de unitate izvorâtă din hrana euharistică și iubirea frățească. Vă mulțumesc, dragi colegi, că sunteți alături de mine în preocupările pastorale, în temerile și grijile care ne vizitează, dar și în speranțele care ne mângâie, întărindu-ne.
Vă mulțumesc pentru statornicia voastră, care devine piatră de temelie de viitor pentru comunitățile noastre parohiale unde vă desfășurați activitatea.
Mulțumesc, de asemenea, persoanelor consacrate care lucrează în cadrul Arhidiecezei de București. Avem bucuria să știm că o muncă statornică și plină de sacrificii se desfășoară prin ele în parohiile noastre în favoarea celor mai lipsiți, însingurați, bolnavi, de toate vârstele. Munca voastră rămâne ca semn viu de dăruire și bucurie, piatră de temelie pentru un prezent și un viitor mai plin de dragoste, mai puțin egoist, mai uman, mai creștin. Activitatea noastră din spitale, grădinițe, școli, tipografie, editură, birouri, case parohiale, rodește pentru acum și pentru viitor. Îmi place să văd mereu această legătură dintre prezent și viitor, în tot ceea ce are loc în Biserică și în lume, ținând prezente învățăturile istoriei trecutului. Și în acest sens, mă gândesc cu speranță la exemplul vostru de persoane consacrate: lucrarea voastră pune în terenul inimilor de toate vârstele semințele generozității, ale jertfei, ale evlaviei, ale iubirii, ale dreptății… Aceste semințe rodesc în prezent pentru viitor.
Sfântul Părinte Papa Francisc a voit ca acest an să fie dedicat vieții consacrate și ne bucurăm că împreună cu toată Biserica universală putem să vă spunem încă o dată, în atâtea feluri, cât de mult vă prețuim pe voi toți din toate Congregațiile, Ordinele și Mișcările bisericești și cât de mult ne bucurăm de prezența și de activitatea voastră. Rugăciunea și dragostea noastră vă vor însoți mereu.
Tot sunt la capitolul recunoștinței și al mulțumirilor, astfel că vreau să mă adresez și celor mai mulți care formează Biserica noastră: laicii de toate categoriile și vârstele; laicii cunoscuți și necunoscuți din toate parohiile noastre. Apreciez apropierea și dragostea voastră de Biserică, voința voastră de a sprijini activitățile și proiectele noastre pastorale, formarea viitoarelor generații care vor constitui Biserica noastră de mâine pe teritoriul Arhiepiscopiei.
Vă mulțumesc tuturor pentru tot efortul și toată jertfa depusă spre binele moral și spiritual al familiilor noastre și deci al societății și al Bisericii. Vă mulțumesc pentru dragostea voastră față de Biserică și pentru tot ceea ce faceți ca în țara noastră să crească simțul demnității, al dreptății, al respectului, al toleranței, al generozității, al iubirii, al păcii.
Binele pe care-l săvârșim este singura lampă ce nu poate fi stinsă de nicio suferință, de nicio furtună și nici de suflul morții.
Vă mai mulțumesc pentru că stați alături de preoții noștri și știți să vedeți în parohiile și bisericile noastre locuri de primire, de sfat, de rugăciune, de unitate.
Și încă ceva: să ne iertați pentru lipsurile noastre.
În fața lui Isus, Pruncul și Domnul nostru, mici și mari, cunoscuți și necunoscuți, uniți în aceeași bucurie sărbătorească și sfântă cu alți frați de-ai noștri care nu fac parte din Biserica Catolică, să ne rugăm în aceste zile pentru binele tuturor de aici și de pretutindeni, pentru pace și prosperitate spirituală și materială; să ne rugăm și pentru cei care nu se roagă, să sperăm și pentru cei care nu mai au putere să spere, să implorăm bucurie și pentru cei care nu știu să o implore de Sus. Să ne rugăm ca drumul nostru, al tuturor, să fie senin chiar dacă el rămâne cu cruci presărat. Și să punem rugăciunile noastre în grija Preacuratei, iar Ea, Maica Bisericii și Regina Cerului și a pământului, va prezenta speranțele și așteptările noastre în fața Pruncului, ca El să le transforme în pace și mântuire, har și speranță, îndurare și iubire dumnezeiască.
Și tuturor vă doresc Crăciun fericit şi un An Nou binecuvântat!
La mulți ani!
Lăudat să fie Isus Cristos!
ÎPS Ioan ROBU
Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti
