Comunismul: un regim care a debutat la cârma ţării printr-o infracţiune electorală şi care avea să cunoască o prăbuşire atât din interior – din cauza unei crescânde nemulţumiri a populaţiei faţă de modelul de societate construit -, dar şi din exterior, prin excluderera posibilităţii de supravieţuire pe termen lung, ca urmare a izolării în planul relaţiilor internaţionale (România mai avea doar câteva relaţiile externe cu ţări în curs de dezvoltare precum Libia, Iran, Irak, Coreea de Nord).
Când și cum au ajuns comuniștii la putere în România?
Printr-o fraudare a voturilor la alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946: rezultatele oficiale au acordat comuniştilor aproximativ 70% din voturile exprimate, deși, în realitate, electoratul românesc votase în majoritate pentru partidele democratice. Astfel, Guvernul Petru Groza (susţinut de conducerea comunistă de la Moscova) a preluat puterea executivă, iar partidele istorice cu tradiții democratice – Partidul Național Ţărănesc, condus de Iuliu Maniu și Partidul Național Liberal, condus de Dinu Brătianu au fost eliminate din viața politică, pe când partidele de stânga au fost constrânse să se unească cu Partidul Comunist Român. Opoziția a reclamat frauda, însă lucrurile luaseră deja o turnură periculoasă pentru toţi cei ce se împotriveau ascensiunii comuniste.
Cum acționa noua putere comunistă?
Cei mai mulţi dintre politicienii non-comunişti au fost ori judecaţi de către Tribunalele Poporului şi condamnaţi la ani grei de temniţă, ori exilaţi sau chiar executaţi. Liderii intelectualităţii, precum şi reprezentanţii elitei studenţeşti care se opuneau noului regim sau criticau ideile acestuia era întemniţaţi, siliţi să renunţe la opoziţia lor prin metode care nu au evitat să folosească atât tortura fizică, dar şi psihică – aşa cum a fost cazul fenomenului de reeducare din închisori politice precum cea de la Piteşti, unde deţinuţii erau umiliţi, bătuţi, înfometaţi, cu scopul de a ceda şi a se alătura regimului sau cel puţin, pentru a-i sili să dea informaţii referitoare la alţi „răuvoitori” ce ameninţau regimul prin ideile şi refuzul lor de a se supune unei uniformizări a conşiinţelor.
Care au fost etapele epocii comuniste din România?
Prima etapă a fost cuprinsă între sfârşitul Celui de-al Doilea Război Mondial şi până în anul 1964 şi este caracterizată de dominaţia militară sovietică, cea de-a doua – între 1964 până la începutul anilor ΄80 şi presupunea o independenţă relativă în interiorul Tratatului de la Varşovia (1955), dar şi „protecţie ideologică” (conform Tratatului, România se angaja să respecte rigorile acestuia și să nu pună în pericol sistemul, prin luările de poziție externe), iar cea de-a treia etapă şi cea mai acut resimţită de locuitori – cuprinsă între anii ΄80 şi Revoluţia din decembrie 1989 – este caracterizată de izolarea regimului Ceauşescu şi de reducerea relaţiilor politice în plan extern.
Care erau termenii prin care se caracteriza societatea românească în timpul celei de-a treia etape?
Teroare și control.
Deşi în timpul vizitei sale în România din anul 1987, președintele rus Mihail Gorbaciov îl avertizase pe Ceauşescu asupra necesității realizării unor reforme („perestroika”), precum și asupra nevoii de transparenţă internă („glasnost”), lucurile au continua să fie la fel, poate şi pentru că implementarea unor astfel de măsuri ar fi implicat necesitatea unei relaxări sau o abandonare a controalelor. Iar existența însăși a comunismului depindea de control: economic, al cunoştinţelor, al mişcării persoanelor şi al opiniilor.
Ceauşescu avea să creadă până în decembrie 1989 că putea reprima nemulţumirile tot mai accentuate ale unei populaţii supuse raţionalizării alimentare şi energetice, și a cărei viaţă ajunsese să fie controlată la nivelurile sale cele intime (creşterea natalităţii prin controlul medical obligatoriu al tuturor femeilor de până în 40 de ani şi interzicerea avorturilor). Aceste practici erau conduse și supravegheate îndeaproape de poliţia politică, Securitatea.
În 1989, sacrificiile făcute de populaţie pentru ambiţiile externe ale lui Ceauşescu (achitarea tuturor datoriilor externe ale României), pentru întreţinerea unui sistem social dominat de oamenii din jurul dictatorului, dar şi susținerea unei economii ineficiente, vor conduce la revoltele din Timişoara, oraş de unde va porni valul de manifestaţii din ţară, împotriva regimului comunist de la Bucureşti.
În ceea ce priveşte atmosfera socială pe care comunismul ajunsese să o creeze în țara noastră, ea poate fi descrisă succint prin următoarele cuvinte aparţinând istoricului și filosofului Neagu Djuvara: „lumea gândea un lucru, dar spunea altceva. A existat un fel de schizofrenie, ca să ne exprimăm în termeni psihiatrici, iar aceasta a durat vreme de patruzeci şi cinci de ani”.
Veronica Popa
