Crăciunul și Anul Nou în Spania

feliz navidad

„10. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeți.

Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie

mare, care va fi pentru tot poporul.

  1. Că vi S-a născut azi Mântuitor

Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2:10-11)

 

            În Spania, ca și în celelalte țări creștine, sărbătoarea nașterii pruncului Iisus și cea a sosirii Anului Nou sunt așteptate și pregătite din timp, cu planuri, decorațiuni, brazi, cadouri, mâncăruri alese, colinde și multă voie bună. Vom vedea, însă, că există și câteva deosebiri față de modul în care se celebrează această perioadă în România. Haideți să urmărim ce înseamnă petrecerea acestor zile în stil spaniol.

            Crăciunul (La Navidad) este prin excelență o sărbătoare dedicată familiei. Se obișnuiește ca în noaptea de 24 decembrie (Nochebuena), membrii familiei să se reunească pentru a lua cina împreună și pentru a asista la slujba de la miezul nopții (Misa del gallo) care anunță nașterea lui Mesia. În Spania, această noapte este momentul cel mai important din cadrul ceremoniilor de Crăciun.

            Tot cu această ocazie, în casele spaniolilor, dar și în piețele publice, sunt instalate reprezentări (Belén) care înfățișează familia sfântă și ieslea unde s-a născut Iisus. În unele zone rurale, reprezentarea este vie; localnicii întruchipează personajele, aduc măgăruși și oi, și iau parte cu toții la pregătiri. Pe străzile de la sate, te mai poți întâlni și acum cu grupuri de copii care cântă colinde (villancicos) și primesc în schimb, daruri și dulciuri.

            Pe 25 decembrie, se continuă întâlnirile în familie și se împart cadouri, deși acesta nu este obiceiul tradițional spaniol.

            De fapt, principala sărbătoare a oferirii darurilor este pe data de 6 ianuarie, când este ziua Regilor Magi – o zi dedicată în special copiilor.

            Cu o zi înainte, pe 5 ianuarie, pot fi văzute pe străzi alaiurile Regilor Magi, ocazie de care copiii profită pentru a le striga ce cadouri doresc să primească. Când se trezesc, copiii sunt încântați să găsească darurile lăsate de cei trei regi magi. Gaspar, Melchior și Balthasar sunt craii de la Răsărit care au venit în Betleem cu aur, smirnă și tămânie pentru i se închina lui Iisus: „1. iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: 2. Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2:1-2).spain x

            În această zi, la micul dejul, spaniolii mănâncă așa-numitul „roscón de reyes”, un fel de colac mare dulce, decorat cu fructe uscate sub forma pietrelor prețioase care împodobeau mantiile regilor magi.

            Și în restul lunii decembrie, în Spania este o atmosferă de fiesta.

            Pe 31 decembrie, se celebrează ultima noapte a vechiului an (Nochevieja).

Noaptea dintre ani este sărbătorită cu focuri de artificii, petreceri și tipicele 12 gonguri de la miezul nopții care anunță sosirea Noului An. Conform tradiției, spaniolii mănâncă la fiecare gong, câte un bob de strugure pentru a avea noroc în noul an.

            Locuitorii și turiștii care se află în Madird, obișnuiesc să se adune în piața Puerta del Sol, kilometrul 0 al capitalei spaniole, unul dintre cele mai populare puncte de întâlnire și care a fost martor al multor evenimente de mare importanță pentru Spania (de la unul dintre balcoanele situate în această piață, a fost proclamată în 1931 cea de-a Doua Republică).

            La ora 12 noaptea fără 1 minut, televiziunile transmit imagini din Puerta del Sol, însoțite de cele 12 gonguri, iar la trecerea în noul an, se bea șampanie și se fac urări.

            Pentru a încheia, putem spune că și de sărbătorile de iarnă, spaniolii știu ce înseamnă o petrecere pentru toate vârstele.

            ¡Feliz Navidad y Próspero Año Nuevo!

Articol de Veronica Popa