Peste 25 de mii de angajaţi ai Ministerului de Interne sunt mobilizaţi pentru a asigura liniştea şi ordinea publică

Peste 25 de mii de angajaţi ai Ministerului de Interne sunt mobilizaţi pentru a asigura liniştea şi ordinea publică, precum şi intervenţia în situaţii de urgenţă în perioada Crăciunului. De asemenea, pentru a evita aglomeraţia la punctele de frontieră, vor lucra zilnic 3 mii de poliţişti. În plus, vor fi intensificate controalele pentru verificarea modului de depozitare, transport şi valorificare a produselor alimentare, dar şi în ceea ce priveşte comercializarea şi utilizarea articolelor pirotehnice.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va acţiona cu aproape 5 mii de pompieri, iar în perioada în care elicopterele Smurd vor fi menţinute la sol misiunile de urgenţă vor fi asigurate de celelalte aeronave din flotila Ministerului de Interne. În această perioadă, peste 10 mii de poliţişti vor asigura ordinea publică, iar cei rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor rutiere.
6700 de jandarmi vor acţiona pe lângă efectivele de poliţie pentru asigurarea ordinii publice. De asemenea, peste 250 de jandarmi montani se vor afla în zona staţiunilor turistice, a părtiilor de schii, precum şi pe traseele montane.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 decembrie)