Ziua de 31 decembrie ar putea deveni zi liberă în Rusia. Reprezentantul Camerei Obşteşti a Rusiei, Sultan Hamzaev, a anunţat că, împreună cu colegii săi, intenţionează să adreseze o propunere în acest sens Dumei de Stat şi Ministerului rus al Muncii şi Protecţiei Sociale. Sultan Hamzaev consideră că ziua de 31 decembrie este o zi lucrătoare „ineficientă”, majoritatea lucrând doar câteva ore, iar restul programului petrecându-l cu gândul cum să ajungă mai repede acasă”. „În Duma de Stat, această idee a fost deja susţinută, însă o modificare legislativă poate fi pregătită abia anul viitor” – a declarat Hamzaev. Amintim că, în Rusia, conform calendarului zilelor libere de sărbători, aprobat de Guvernul Rusiei, cetăţenii vor sta acasă în perioada 1-11 ianuarie.
(www.itar-tass.com – 26 decembrie)