În Spania, şeful guvernului Mariano Rajoy, susţine că 2015 va fi pentru ţara sa anul consolidării economice, după ce 2014 va pune capăt unei perioade de 7 ani de scădere. Într-o analiză prezentată după ultima şedinţă pe acest an a executivului, el a estimat că există premizele unei creşteri solide a Produsului Intern Brut, precum şi a numărului de locuri de muncă şi, implicit, a firmelor nou-înfiinţate.
Premierul Spaniei a amintit datele macroeconomice şi prevede un 2015 favorabil economiei, dacă preţul petrolului şi schimbul valutar se menţin al valorile actuale. Pentru că anul viitor este an electoral presa i-a amintit premierului că sondajele arată că cetăţenii vor sancţiona corupţia şi că Partidul Popular ar putea pierde alegerile în favoarea formaţiunii provnite din Mişcarea Indignaţilor – Podemos.
Mariano Rajoy: Anul trecut am spus că anul acesta va fi mai bun. A fost mai bun, pentru că de la creşterea economică negativă de 1,2% am ajuns la plus 1,3. În ultimele două trimestre, 550 de mii de persoane şi-au găsit un loc de muncă, deci mult mai bine decât în anteriorii trei ani şi celilaţi trei dinainte. Mă ocup, deci, de aceste lucruri. Nu sunt analist de sondaje. Vom vedea mai încolo de vor spune spaniolii.
Guvernul de la Madrid a aprobat o majorare de 0,5% a salariului minim pe economie, de la 645 de euro la 648 de euro pe lună şi o creştere de 0,25% a pensiilor.