Sudul Libiei a devenit un centru terorist, a avertizat ministrul francez al apărării, Jean-Yves le Drian, care a precizat, însă că deocamdată nu se pune problema unei intervenţii militare. Grupările jihadiste au profitat de slăbiciunea autorităţilor centrale pentru a-şi întări poziţiile. Libia este scena unor confruntări tot mai violente între facţiuni rivale care vor încearcă să obţină influenţă şi o parte cât mai mare din veniturile aduse de exporturile de petrol.
Adepţi ai Statului Islamic sunt în legătură, în sudul Libiei, cu grupări care până în prezent erau afiliate la reţeaua Al-Qaeda, în contextul în care Statul Islamic încearcă să îşi extindă influenţa, a avertizat oficialul francez într-un interviu publicat de „Journal du Dimanche”. Jean Yves le Drian crede că situaţia din Libia va trebui abordată de Uniunea Africană, ONU şi statele vecine acestei ţări. De altfel, cinci state din regiunea sub-sahariană, Ciadul, Mali, Niger, Mauritania şi Burkina Faso, au solicitat deja o intervenţie internaţională pentru neutralizarea grupărilor armate din Libia. Grupările jihadiste din această ţară au devenit tot mai active în ultimii ani. Între acestea se află Ansar al-Sharia, care a atacat în 2012 consulatul american, dar şi facţiuni afiliate Statului Islamic.
Libia a alunecat, treptat, către haos după înlăturarea lui Muammar Gaddafi, în urma războiului civil din 2011, pe fondul conflictului dintre miliţiile care i s-au opus fostului dictator şi a incapacităţii autorităţilor centrale de a le dezarma. În prezent ţara are două guverne, unul recunoscut la nivel internaţional, care s-a refugiat la Tobruk, şi un al doilea, pro-islamist, în capitala Tripoli. Conflictele între diferitele facţiuni libiene s-au acutizat în contextul în care acestea vor să obţină controlul câmpurilor petrolifere şi a terminalelor de export. În ultima perioadă au avut loc ciocniri în zona porturilor din estul ţării, iar mai multe rezervoare de petrol au fost incendiate la Al-Sedra.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -28 decembrie