Gabriel Oprea, vicepremier: De mai bine de 24 de ore, în majoritatea ţării a nins şi a viscolit, generând unele dificultăţi, în special în ceea ce priveşte traficul rutier. Încă de vineri, la nivelul MAI au fost luate măsuri pregătitoare, atât în plan organizatoric, cât şi al intervenţiei pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo şi acest lucru s-a văzut. Nu am înregistrat persoane izolate din cauza zăpezilor sau persoane dispărute şi nici nu au fost în situaţia de a închide drumuri naţionale sau drumuri judeţene. Am convocat această video conferinţă pentru că astăzi este important să ne mobilizăm foarte bine pentru deszăpezire, în condiţiile în care de la noapte va urma un alt val de ninsori şi viscol puternic, fiind emisă de curând o avertizare de cod portocoliu pentru judeţele: Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Prahova, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Argeş.
Aşadar, prima recomandare pe care o avem de transmis populaţiei din zona de sud a ţării – respectiv: Oltenia, Muntenia, Dobrogea, şi sudul Moldovei – este de a evita circulaţia în această noapte. În situaţiile absolut necesare recomandăm conducătorilor auto care pleacă la drum să aibă carburant suficient, să aibă o rezervă de hrană, de apă, pentru că există riscul apariţiilor unor blocaje în trafic cauzate de viscolul puternic. Astăzi de dimineaţă, stimaţi colegi, domnilor prefecţi, am vorbit cu fiecare dintre dvs, nu sunt probleme deosebite. Îl rog pe dl Sandu, directorul ANM, să ne spună prognoza pentru această noapte, dar şi pentru zilele următoare.Vă rog.
Ion Sandu: Mulţumesc, dle viceprim-ministru. Înainte de a comenta avertizarea emisă aş face două precizări. Una, în cursul zilei de astăzi, chiar, în judeţul Mehedinţi, în partea de vest, vor fi intensificări mari de vânt. Chiar dacă este în afara intervalului, ANM va emite pe perioade scurte avertizări. După încetarea avertizării, marţi, mâine noapte, luni seara, va continua să bată vântul şi în noaptea de luni spre marţi, dar cantităţile de precipitaţii vor fi în diminuare şi chiar dacă nu va mai fi prelungită la nivel naţional, vor fi avertizări pentru intensificări de vânt. În legătură cu avertizarea emisă, începând din această seară până mâine seară, intensitatea maximă a viscolului va fi după ora 2:00 la noapte, până la ora 12:00 ziua. Nu excludem posibilitatea ca în timpul maximului viscolului, ca şi anii trecuţi, ca să nu mai lăsăm loc la interpretări în presă, este posibil, dacă se depăşesc 90 de kilometri pe oră, ANM să emită cod roşu, din informaţiile de care dispunem, cu probabilitate mare în zonele Buzău, nordul judeţului Ialomiţa, Făurei, Brăila, Râmnicu Sărat, sudul judeţului Vrancea. Cam aceea este zona în care ne aşteptăm ca intensitatea vântului să fie atât de mare încât să se îndeplinească criteriile de emitere a codului roşu, repet, în intervalul 6:00 dimineaţă – 12:00 ziua, dar nu putem să preciza acum, pentru că l-am emite de acum. Pe măsură ce evoluează situaţia sinoptică, ANM va veni cu actualizările. Mulţumesc./pvelisar
Gabriel Oprea: Mulţumesc foarte mult, domnule director general. Stimaţi colegi, având în vedere aceste noi informaţii, vreau ca în orele următoare să facem un demers constant de informare a cetăţenilor referitor la condiţiile de trafic pe principalele artere rutiere. Atât prefecţilor, cât şi poliţiştilor le cer ca prin intermediul primăriilor să acţioneze şi să atenţioneze proprietarii pensiunilor şi ai spaţiilor de cazare turistică din zonele montane asupra condiţiilor meteo. Această informaţie trebuie să ajungă la turişti, astfel încât aceştia să opteze în cunoştinţă de cauză atunci când vor pleca la drumul de întoarcere spre casă. Domnule inspector general Tobă, vă cer ca Poliţia Română să fie prezentă în trafic pentru a fluidiza circulaţia. Aveţi în vedere inclusiv drumurile adiacente, care fac legătura cu staţiunile montane, pentru a nu avea oameni blocaţi sau rămaşi izolaţi în aceste zone. Dacă din cauza condiţiilor meteo va trebui să închidem anumite segmente de drumuri, vă cer să aplicaţi această măsură fără nici o reţinere, dar bineînţeles să-i informaţi pe conducătorii auto. Vă rog, domnule Tobă.
Petre Tobă: Am onoarea, domnule viceprim-ministru. Vă raportez că am suplimentat numărul de poliţişti care acţionează zilnic până la aproximativ 14 mii de poliţişti. Prin centrul Infotrafic al Poliţiei Române am informat permanent cetăţenii şi conducătorii auto cu privire la condiţiile de trafic şi zonele în care am avut probleme din cauza fenomenelor meteo care au făcut obiectul codului galben. Vă raportez că pe perioada de Crăciun nu am înregistrat evenimente deosebite la nivel naţional şi în această perioadă am ţinut permanent legătura cu autorităţile publice locale, cu administratorii drumurilor, astfel încât să avem posibilitatea să intervenim eficient atunci când este cazul. Vă raportez că şi în continuare suntem pregătiţi şi nu avem nici un fel de probleme.
Gabriel Oprea: E în regulă. Mulţumesc. Vreau să fim foarte bine înţeleşi. Această măsură este o măsură preventivă, provizorie pe care o vom lua atunci când nu se poate circula în condiţii de siguranţă. În ceea ce priveşte autorităţile locale, primării, consilii judeţene, acestea trebuie să se mobilizeze în această noapte să intervină pentru deszăpezire cu toate utilajele pe care le au la dispoziţie. Ministerul Transporturilor, cei de la CNADR, verificaţi modul de acţiune al firmelor care au contracte de deszăpezire şi monitorizaţi intervenţia acestora pe autostrăzi şi pe drumurile naţionale. Domnilor prefecţi, ţineţi legătura permanentă cu administratorii de drumuri. Împreună cu poliţia, vă cer să fiţi foarte fermi şi să-i sancţionaţi pe aceia care nu acţionează aşa cum se cuvine în orele următoare. Dacă nu ne mobilizăm astăzi, acum, când ninsorile scad în intensitate există riscul ca valul de zăpezi de la noapte să se adauge cantităţilor deja existente depuse şi să îngreuneze acţiunea de deszăpezire. Aşadar, acolo unde mai există strat de zăpadă pe drumuri interveniţi în aceste ore cu toată forţa şi cu toate mijloacele şi resursele pe care le aveţi la dispoziţie. Pentru intervenţiile de la noapte şi de mâine cereţi sprijin din partea ISU, Jandarmeriei şi MApN, care vă poate ajuta cu utilaje grele. Am vorbit cu domnul ministru Duşa în acest sens. În ceea ce priveşte situaţiile de urgenţă, care pot apărea ca urmare a fenomenelor meteo, coordonarea intervenţiilor punctuale este în responsabilitatea directă a şefilor inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Pentru a fi foarte clar, inspectorii şefi ai ISU au o atribuţie de coordonare unitară a tuturor componentelor şi responsabilităţilor în realizarea intervenţiilor pentru situaţii de urgenţă. Toţi comandanţii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă vreau să vă organizaţi resursele de la nivelul judeţelor şi să aveţi în vedere inclusiv capabilităţile care vă stau la dispoziţie de la celelalte instituţii ale statului. Aşa cum aţi fost informaţi în urma modificărilor pe care le-am făcut în ceea ce priveşte cadrul normativ de gestionare a situaţiilor de urgenţă, rolul inspectorilor şefi de la ISU în cadrul comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă este mult mai important şi de aceea vreau să aveţi şi o coordonare mult mai bună a intervenţiilor. În această perioadă la nivel naţional sunt mobiliyaţi zilnic 4900 de pompieri şi avem şi o rezervă de aproximativ 5000 de forţe. Jandarmerie Română are în misiuni 6700 de forţe zilnic, inclusiv 250 de jandarmi montani, iar Poliţia Română acţionează, aşa cum a spus şi domnul inspector general Tobă, cu aproape 14 mii de poliţişti./ilapadat/ Şi pentru că suntem în sistem de videoconferinţă cu toată ţara, vreau să le mulţumesc tuturor angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne care au fost la datorie şi şi-au făcut datoria foarte bine până la acest moment. În această perioadă au fost constatate 1.076 de infracţiuni, dintre care 447 în flagrant. Pentru aceste fapte penale sunt cercetate peste 1.200 de persoane, mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut când erau cercetate 1.047 de persoane pentru comiterea a 783 de infracţiuni. În sprijinul celor aflaţi la munte şi în zonele montane turistice Jandarmeria Română a desfăşurat 245 de misiuni de sprijin sau salvare de persoane care au avut nevoie de ajutor. La nivelul întregii ţări, în perioada sărbătorilor de Crăciun, au fost înregistrate 2.528 de intervenţii ale medicilor şi paramedicilor SMURD şi alte 160 de intervenţii ale pompierilor, inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, la incendii şi descarcerări. De la reluarea activităţii aeromedicale cu elicopterele SMURD au fost desfăşurate şase misiuni prin punctele de operare din Bucureşti, Târgu Mureş, Craiova şi Galaţi. Parcă chiar acum domnule secretar de stat. Vă rog să le expuneţi.
Raed Arafat: La acest moment sunt două misiuni în desfăşurare: una chiar la Târgu Mureş, o misiune primară pentru un copil aflat în stare de detresă respiratorie în stare critică şi la punctul aeromedical Bucureşti, care s-a deplasat la Vidra pentru un alt copil care trebuie transportat, în stare critică, la Bucureşti.
Gabriel Oprea: Mulţumesc. Domnilor inspectori şefi, vreau să rămânem în continuare mobilizaţi, să avem o reacţie rapidă în situaţiile de urgenţă. Pentru aceasta, la toate judeţele aflate sub atenţionare meteo rămâne în continuare activate grupele operative ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Începând de mâine, pentru că se anunţă temperaturi foarte scăzute, vă cer să aveţi grijă faţă de persoanele fără adăpost. Primarii trebuie să aibă în vedere asigurarea unor spaţii temporare de cazare pentru aceste persoane. Solicit poliţiştilor, jandarmilor care se află în misiuni de patrulare, dar şi serviciilor de ambulanţă să ia aceste persoane de pe străzi astfel încât să evităm situaţiile regretabile care pot surveni din cauza gerului.
Atrag atenţia asupra importanţei menţinerii în stare de funcţionare a utilităţilor: apă, gaze, electricitate. Pentru orice întrerupere sau afectarea acestor utilităţi solicitaţi rapid intervenţia echipelor specializate. La nivel central va exista o monitorizare permanentă a situaţiei din teritoriu prin intermediul Centrului Naţional de Coordonare a Intervenţiilor, care funcţionează în regim permanent, 24 de ore din 24.
Stimaţi colegi urmează o perioadă în care trebuie să fim pregătiţi şi bine organizaţi. Începând de astăzi veţi raporta periodic situaţia din fiecare judeţ şi modul în care decurg acţiunile de dezăpezire. Situaţiile de urgenţă care apar vor fi raportate de îndată Centrului de Coordonare de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Am dispus deja şefului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă să pregătească mijloace suplimentare de intervenţie din judeţele care nu au probleme, ca să putem să avem constituite rezerve.
Stimaţi colegi, atât eu cât şi secretarii de stat suntem permanenţi aici, ţinem legătura şi vă urez succes la treabă. Mulţumesc foarte mult.