Doi români, de peste 60 de ani, vor petrece patru luni pe apă, într-o croazieră de 112 zile în jurul lumii, de la începutul anului 2015. Expediţia aventuroasă îi costă cât o garsonieră. Vacanţa poate fi considerată o extravaganţă, mai ales că turiştii români au plătit cât pentru o garsonieră. Astfel, cu 25.000 de dolari, cei doi seniori români străbat 27 de ţări şi 6 continente.
Turiştii se vor urca pe vasul de croazieră în Los Angeles, California şi vor trece prin Hawaii, Australia, Malaezia, China, India, Dubai, Egipt, Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Florida, Columbia, Panama, Costă Rica, Mexic şi California.
Nu este prima dată când românii pleacă în vacanţă în jurul lumii un sfert de an. Anul trecut, patru români au petrecut într-o croazieră de 102 zile, cu plecare din Savona, Italia. Doi dintre ei au optat atunci pentru o cabină interioară de 32.000 de euro, respectiv cabină exterioară cu balcon de 40.000 de euro, sume care acoperă toate celelalte servicii la bord.