Cuvântul anului 2015 pentru Italia este “ritm”. Va fi un an decisiv. Acestea sunt previziunile făcute de premierul de la Roma, Matteo Renzi, în ultima conferinţă de presă susţinută în acest an. Privind spre viitor, Renzi este convins că în 2018 se va merge la vot. Referitor la Europa, Renzi consideră ca “partidul euroscepticilor va creşte, dacă nu va fi schimbată Europa şi ţările îşi vor însuşi marea tradiţie europeană”.
Matteo Renzi: În acest moment, cuvântul anului 2015 pentru noi este acelaşi ca în 2014, ritmul. Trebuie să dăm sens schimbării şi urgenţei, să depunem toată energia noastră pentru ca Italia să recapete rolul său în lume şi nu neapărat că în 2014 am înregistrat câteva rezultate importante în politica externă, pornind de la numirea ex-ministrului Federica Mogherini, ci pentru că noi suntem convinşi că lumea are nevoie de Italia, Europa are nevoie de Italia, mult înainte ca Italia să aibă nevoie de Europa sau de întreaga lume.
După cum ne-a transmis corespondenta noastră, Elena Postelnicu, şeful executivului italian, Matteo Renzi s-a referit şi la noile alegeri pentru viitorul preşedinte al Republicii Italiene, pentru un mandat de doar 3 ani până în 2018, însă a refuzat să precizeze vreun nume. În ce priveşte controversata reformă a muncii, Renzi a anunţat că a renunţat la ea pentru 2015.