Ultimul contingent de soldaţi francezi a marcat, miercuri, sfârşitul misiunii în Afganistan, unde s-au încheiat operaţiunile combat ale NATO. Sute de militari francezi au participat la operaţiunile de coordonare a aeroportului din Kabul, misiune preluată acum de o unitate de militari turci care face parte din noua misiune de consiliere şi asistenţă a Alianţei Nord Atlantice în Afganistan. Comandantul contingentului turc, general maiorul Mehmet Cahit Bakir, a promis că va rămâne „extrem de implicat în preluarea şi coordonarea cu succes a aeroportului”, mai ales că va dispune de cele mai bune capabilităţi şi echipamente pentru a face acest lucru. Peste 12.000 de militari străini vor rămâne în Afganistan ca parte a misiunii „Resolute Support” a NATO. Cea mai mare parte a trupelor americane vor continua să instruiască forţele afgane în lupta împotriva talibanilor. Alte 14 naţiuni partenere vor contribui, de asemenea, la noua misiune NATO în Afganistan, informează corespondenţii Euronews.
(EURONEWS – 31 decembrie)