Populaţia Republicii Moldova s-a redus cu aproape jumatate de milion de persoane în ultimii 10 ani

Populaţia Republicii Moldova s-a redus cu aproape jumătate de milion de persoane în ultimii 10 ani. Potrivit datelor preliminare ale recensământului realizat anul trecut, aproximativ 2,9 milioane de oameni trăiesc pe teritoriul Republicii Moldova, transmite Radio Chişinău. Nu au fost luaţi în calcul locuitorii din Transnistria, dar au fost incluşi cei plecaţi din ţară care sunt în jur de 330.000. În mediul rural trăieşte 65,8% din populaţie, faţă de 34,2% în mediul urban. Capitala Republicii Moldova, Chişinău, are circa 500.000 de locuitori. Datele nu sunt complete pentru că unii oameni nu au vrut să răspundă la întrebările recenzorilor, iar informaţiile despre aceştia vor fi preluate din surse administrative.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 ianuarie