Riscul producerii de avalanşe în masivele Bucegi şi Făgăraş este însemnat până luni seara – potrivit unui buletin emis, ieri, de Centrul Meteorologic Regional Transilvania-Sud. Stratul de zăpadă măsoară aproape 1,20 metru la Bâlea Lac şi peste 60 de centimetri la Vârful Omu. Şi în zona alpină din judeţul Argeş, traseele turistice sunt închise din cauza zăpezii. Pe creasta masivului Făgăraş stratul de zăpadă depăşeşte un metru grosime. Traseele turistice din masivele Iezer-Păpuşa şi Ghiţu, precum şi cele din partea de sud a masivelor Făgăraş, Piatra Craiului şi Leaota sunt închise la altitudini mai mari de 1.500 de metri – a precizat, pentru Radio România Actualităţi, şeful Salvamont din Nucşoara Argeş, Valentin Retevoi. Turiştii care vor ajunge în zona montană din Argeş sunt sfătuiţi să ceară informaţii salvatorilor montani.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 ianuarie