Incendiu în comuna Siminicea, din judeţul Suceava

Un incendiu a izbucnit astăzi în comuna Siminicea, din judeţul Suceava, în urma căruia a murit un bătrân de 91 de ani. Victima se afla în bucătăria de vară, anexă a casei în care locuia fiul său. Acesta a încercat să îşi salveze tatăl, dar nu a reuşit din cauza flăcărilor mari şi a fumului gros. Poliţiştii cercetează împrejurările în care s-a produs incendiul şi decesul bătrânului. Potrivit corespondentului nostru, Mihaela Buculei, cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la o scânteie care a sărit din sobă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 ianuarie