7.500 de refugiaţi ar putea fi returnaţi Bulgariei

Germania, Austria şi Ungaria doresc să returneze Bulgariei 7.500 de refugiaţi, care sunt înregistraţi sau au primit statut de refugiat în Bulgaria, însă au fugit în ţări din vest. Cele trei state au sesizat Ministerul de Interne de la Sofia în legătură cu străinii reţinuţi, care au venit ilegal din Bulgaria. Din cauza riscului unei crize a refugiaţilor, vicepremierul bulgar Meglena Kuneva a convocat o întâlnire de urgenţă cu ministrul bulgar de interne, Veselin Vucikov şi cu ministrul apărării, Nikolai Nencev. „Tema legată de refugiaţi va fi o problemă în Europa, în special în zona noastră şi va reprezenta o problemă mondială. Bulgaria nu are cum să stea deoparte, trebuie să construim cu adevărat capacităţi eficiente pentru a întâmpina problema refugiaţilor. Aceasta este prima sarcină a acestui an”, a declarat Kuneva. Vicepremierul bulgar a precizat: „Vom dinamiza legăturile cu Comisia Europeană, pentru a putea conta pe ajutorul din partea Fondului european pentru refugiaţi. Bulgaria nu se poate descurca altfel”.

 

www.novinite.bg – 5 ianuarie