Cancelarul german, Angela Merkel, se va întâlni, la 8 ianuarie, în capitala Germaniei, cu premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a anunţat, astăzi, purtătorul de cuvânt al guvernului federal, Steffen Seibert. „În centrul atenţiei convorbirilor, pe lângă o serie de probleme bilaterale, se vor afla teme de politică externă şi europeană, precum relaţiile cu Rusia şi evoluţiile din Ucraina” – a declarat Seibert. Menţionăm că partea germană a avut ultima oară contacte cu Kievul la 2 ianuarie. Atunci, după cum a informat Ministerul german de Externe, au avut convorbiri „în format normand” între şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, ministrul de externe al Franţei, Laurent Fabius şi ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin.
(www.itar-tass.com – 5 ianuarie)