Biroul Naţional de Statistică din Republica Moldova a sesizat astăzi organele de anchetă pentru identificarea şi sancţionarea celor care au difuzat date eronate referitoare la componenţa etnică a populaţiei în urma recensământului din mai, anul trecut. Potrivit datelor difuzate, 23% dintre cei recenzaţi s-ar fi declarat români, un număr de 10 ori mai mare decât cel înregistrat la precedentul recensământ din 2004.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, presa de la Chişinău a fost indusă în eroare de un comunicat fals, care a fost trimis redacţiilor la sfârşitul săptămânii trecute. Conform acestor date, aproape 57% dintre cetăţenii Republicii Moldova s-ar fi declarat moldoveni, iar peste 23% români. Totodată, peste 40% s-au declarat vorbitori de limbă română, iar 38% de limbă moldovenească. Directorul BNS, Lucia Spoială, a declarat pentru Radio Chişinău că datele privind componenţa etnică a populaţiei şi limbile vorbite nu au fost deocamdată procesate şi a infirmat faptul că ar fi fost vorba de o scurgere de informaţii. Aceste date vor fi făcute publice până la sfârşitul anului 2015 pentru că BNS s-a axat pe procesarea datelor mai importante din cadrul chestionarului – a menţionat Lucia Spoială. Totodată, directoarea Biroului Naţional de Statistică a subliniat că rezultatele finale ale recensământului realizat anul trecut sunt procesate mai greu în comparaţie cu cel din 2004, pentru că a fost realizat şi recensământul locuinţelor, iar chestionarul standard a fost completat cu întrebări suplimentare.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 ianuarie)