Medicii de familie anunţă că nu vor să distribuie cardurile de sănătate care nu au ajuns la asiguraţi. Este vorba de aproximativ 1 milion de carduri. Potrivit unui proiect de lege, de la 1 februarie cardul de sanatate ar urma să devină obligatoriu pentru accesarea serviciilor medicale.
Cardurile de sănătate au ajuns deja, potrivit datelor Poştei Române, la 95% dintre asiguraţi. Cele rămase nedistribuite, din diferite motive, vor fi trimise medicilor de familie, care ar urma să le înmâneze pacienţilor.
Vasile Ciurchea: Acest milion se află fie la poştă, fie în drum spre casele de asigurări sau la casele de asigurări. O parte s-au şi întors. La cei care sunt plecaţi din ţară, cardul va rămâne la medicul de familie pe lista căruia este înscris.
Reprezentanţii medicilor de familie anunţă însă că resping ferm activitatea de distribuire a cardurilor. Vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, Sandra Alexiu, susţine că o astfel de acţiune este sub pregătirea profesională a acestei categorii.
Sandra Alexiu: Legea prevede că distribuţia cardurilor se face prin Poşta Română. Distribuţia este o activitate nemedicală şi nu se va opri aici.
Cardul de sănătate, fără de care din acest an nu vor mai putea fi accesate servicii medicale, ar urma să devină obligatoriu de la 1 februarie, o dată cu elaborarea unei hotărâri de guvern. Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a mai precizat că va exista o perioadă de tranziţie, când pacienţii vor beneficia de serviciile medicale necesare chiar dacă nu vor prezenta cardul la medicul de familie, spital sau farmacie.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 ianuarie