NASA va construi un orăşel plutitor amplasat deasupra planetei Venus

Agenţia spaţială americană NASA intenţionează să construiască un oraş plutitor deasupra planetei Venus, în care la început vor trăi astronauţii. În timpul misiunii, cu o durată de 30 de zile, NASA ar trebui să plaseze o echipă de oameni care ar amplasa în atmosfera lui Venus baloane mari, asemănătoare cu dirijabilele în care ar fi localizate încăperile unde poate exista viaţă. Singurul dezavantaj este că va fi nevoie chiar şi de câteva zeci de ani înainte ca oamenii să înceapă într-adevăr să trăiască deasupra acestei planete. Cunoscută sub numele de „Luceafărul de Dimineaţă”, planeta Venus este un loc plin de sulf fierbinte, în care temperatura atinge şi 500 de grade Celsius şi în care presiunea este de 90 de ori mai mare decât cea de pe Pământ. Suprafaţa planetei Venus este atât de fierbinte, încât pe ea se pot topi metalele. Cu toate acestea, dincolo de acest „loc al diavolului”, la aproximativ 50 de kilometri altitudine, există condiţii similare cu cele de pe Pământ. Aici presiunea atmosferică este similară celei de pe Pământ, în timp ce atmosfera oferă o protecţie suficientă împotriva radiaţiilor solare. Acesta este motivul pentru care agenţia americană NASA intenţionează să realizeze oraşul plutitor.

www.beta.rs – 6 ianuarie