Coada avionului prăbuşit care aparţinea companiei aeriene AirAsia a fost găsită în Marea Java, a anunţat liderul misiunii indoneziene de căutare şi salvare. În această parte a avionului se află aşa-numitele „cutii negre” (înregistratoarele parametrilor de zbor şi a discuţiilor din cabina de pilotaj, n.tr.), considerate vitale în tentativa investigatorilor de a stabili cauza accestui accident aeronautic. Zborul AirAsia QZ8501 efectua o cursă între oraşul indonezian Surabaya şi Singapore, pe 28 decembrie, cu 162 de persoane la bord când a dispărut de pe ecranele radar. Nu a fost descoperit nici un supravieţuitor. Mai mult de 30 de nave sunt implicate în efortul internaţional de recuperare a rămăşiţelor avionului.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 ianuarie