François Hollande: există 12 victime, după atactul asupra sediului jurnalului satiric Charlie Hebdo din Paris

Preşedintele francez, François Hollande, s-a deplasat la biroul revistei parziene „Charlie Hebdo”, unde mai mulţi bărbaţi înarmaţi au ucis cel puţin 12 persoane în cursul zilei de miercuri. El a condamnat actul violent şi a afirmat că acesta este un atac la adresa principiilor fundamentale ale Republicii Franceze. „Ce s-a întâmplat în Paris este un act de barbarism incredibil, un act împotriva unui ziar, iar un ziar reprezintă libertatea de exprimare. Jurnaliştii au urmărit întotdeauna să demonstreze că în Franţa pot să îşi apere ideile şi că pot avea această libertate pe care Republica o protejează”, a declarat preşedintele Hollande. Revista cu sediul la Paris a fost atacată de islamişti şi în trecut. Deseori controversatul săptămânal a câştigat notorietate în anul 2006, când a publicat caricaturi ale profetului Mohamed, care apăruseră iniţial într-un ziar danez. „Charlie Hebdo” a fost criticat aspru pentru publicarea acestor caricaturi, dar au fost şi multe voci care au luat apărarea revistei, afirmând că acestea făceau parte dintr-o satitră tradiţională şi că erau făcute la adresa tuturor, nu doar a islamiştilor. Revista a continuat să publice desene controversate la adresa profetului Mahomed, iar în anul 2011 a fost ţinta unor atacuri cu bombă. De asemenea, revista a fost dată în judecată de lideri musulmani, pentru rasism, dar aceasta a fost achitată. Editorul revistei „Charlie Hebdo” trăieşte în prezent sub protecţia poliţiei.

****

Bărbaţi înarmaţi au atacat miercuri, la Paris, sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo, făcând mai multe victime, potrivit martorilor. Preşedintele francez François Hollande, care s-a deplasat la sediul jurnalului, a afirmat că există 11 morţi şi 4 răniţi. La ora 14.00, ora Franţei, şeful statului a convocat o reuniune de urgenţă. Hollande a mai afirmat că în această săptămână au fost dejucate mai multe atentate teroriste pe teritoriul Franţei.
Potrivit unei surse informate, au existat doi atacatori „înarmaţi cu puşti kalaşnikov şi cu lansatoare de rachete”.

RADOR – 7 ianuarie