Numărul şomerilor în luna noiembrie a fost de aproape 620.000, conform estimării realizate de Institutul Naţional de Statistică. Rata şomajului în noiembrie a fost de 6,5%, cu 0,6 procente mai mică decât în luna noiembrie a anului 2013. Sunt considerate şomere – conform metodologiei Institutului Naţional de Statistică – doar persoanele care îndeplinesc simultan următoarele condiţii: au vârsta între 15 şi 74 de ani, nu au loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul în cel mult două săptămâni şi sunt în căutarea unui loc de muncă.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 ianuarie