Actorul australian Rod Taylor a încetat din viaţă

 Actorul australian Rod Taylor, care a jucat în filmul de groază „Păsările”, în regia lui Alfred Hitchcock, a încetat din viaţă, la vârsta de 84 de ani. Taylor, care a trăit în Statele Unite, a murit în locuinţa sa din Los Angeles. El a devenit cunoscut pe plan internaţional în anii ’60, alături de alte staruri de la Hollywood, printre care Jane Fonda şi Richard Burton. Primul său rol principal a fost cel interpretat în „Maşina timpului”, o adaptare a romanului de science-fiction al lui Herbert George Wells. Rod Taylor a interpretat şi multe alte roluri de succes în anii ’60 şi ’70. Duminică, 12 ianuarie, Rod Taylor ar fi îmlinit 85 de ani.

(www.bbc.co.uk)